între cer și pământ

cuvintele mele

nu știau să zboare

nu atât de sus

într-o zi s-au lovit

de inima ta

și de-atunci parcă

nu le mai ajunge cerul

poate de aceea uneori

mai merg și pe jos

se-aștern

la picioarele tale

sărutându-ți gleznele

poezia

stare

mă cuprinde așa 
o liniște caldă 
și mă strânge ca și când 
aș fi în brațele tale 
cuprins 

aproape că îți aud inima 
pulsând în șoapte 
aproape că înțeleg 
ce-mi spune 
aproape 

și parcă dorm 
deși sunt treaz 
parcă visez 
deși nu dorm 
parcă...

te iubesc

 cele mai frumoase poeme 

 de dragoste

 sunt acelea printre ale căror versuri

 se între-citește afecțiunea

 simțind și trăind totodată

 fiecare cuvânt rostit

 fiecare literă articulată 

 în numele unei iubiri propagate

 dincolo de cuvinte

 și totuși... 

 cel mai frumos poem

 de dragoste

 rămâne “te iubesc”

propunere (in)decentă

hai să ne împerechem cuvintele
cine știe
poate vor face casă bună și copii frumoși
îi vom crește împreună
de la literă la cuvânt de la cuvânt la vers
până vor ajunge poezie
să ne țină de cald atunci când bătrânețile
vor ninge peste noi
frigul iernilor așternute în vers alb
peste oasele noastre reci
viscolind a moarte

temă pentru acasă

 (lesson number one)

 iubito hai să învățam patul să scârțâie

 așa cum am învățat noi de la bețele de chibrit

 să ne aprindem frecându-ne unul de pereții celuilalt 

 până sărea vopseaua de pe amandoi

 cu tencuială cu tot și eram ca noi

 și ca noi nimeni nu mai era pe fața pământului

 întoarsă șmecherește pe dosul cerului

 să nu ne deoache < stiu eu >  careva nopțile în care

învățam patul să scârțâie cu toate picioarele lui

tremurând din încheieturi ne descheiam inimile

până la ultimul nasture și le lăsam așa

în bătăile goale s-alerge prin absolut...

secvente

 inima mea se întinde

 dinspre mine către tine

 ca o cale ferată

 suspendată deasupra cuvintelor

 iubirea nu-i un tren de mare viteză

 e de cursă lungă

 iar noi doi nu ne grăbim nicăieri

 nu știu care-i cel mai lung cuvânt din lume

 dar știu că cel mai scurt drum între inima mea și inima ta

 este o îmbrățișare

 și că atunci când limbile noastre

 se împiedică una de cealaltă

 se numește sărut

argumente (fiind)

poezia 
mi se trage de la tine 
ca o boală 
a crescut în mine de mică 
odată cu iubirea 

vezi tu lumina aceea 
lumina aceea care 
zgârie adânc întunericul 
e semnul existenței noastre 
urma pașilor regăsiți 
în doi... 

și nimeni vreodată 
nu va putea spune 
că n-am fost 

iată dovada 

hijack

 când apari tu

 toate avioanele din capul meu

 sunt reținute la sol

 teroristo

 inima mea n-ar mai suporta

 încă un 11 septembrie

 prea mult praf și prea mult fum

 lași în urma ta

 scuip țărână cu sânge

 iar amestecul ăsta mă doare

 ca un atac (terorist)

 de cord…

 intru în panică

și mă sufoc literalmente

ca un text oarecare

suferind de insuficiență

poetică