hazard

 aș putea muri între sânii ăia

 se naște albă noaptea 

 zugrăvită cu mâinile mele

 au gură să spună

 sfârcurilor pe nume

cuvintele

le-am pierdut aseară

între picioarele tale

mi-am pus lung o virgulă

punct și de la capăt

 până dimineață mai e

 îți mai sunt  

 îmi ești încă e noapte

 și sâni ăia între care

 aș putea muri

 îmi face cu ochiul

 o fericire

 udă ca naiba 

de la altex

 am desfăcut borcanul cu vise

 sunt numai bune de întins pe pâine

 hrana zilei de azi 

 nu-mi asigură împlinirea de mâine

 pot dormi cu stomacul plin 

 dar cu inima goală 

 aș putea doar să-mi trimit insomniile la cerșit

 însă pe vremurile astea

 nici visele nu mai sunt de pomană

 trebuie să crezi în ele

 iar încrederea costă

 scump scump

 în partea cealaltă era mai ieftin 

aș arunca păsări în tine

 aș arunca păsări în tine

 până ți-ar crește aripi 

 măiastră să-mi fii eu să-ți fiu infinit

 să-ți recit poezii albastre

 iarna asta

 m-aș face un bulgăre de zăpadă

 frământat în mâinile tale

 să dai cu mine în cer

 până devin un înger alb iar tu

 tu să fii raiul meu

 și toate păsările alea

 pe care le-aș arunca acum în tine

 să ne cânte pe limba lor

 eu te-aș iubi pe limba mea

 fără bing fără google translator

 doar noi doi...

 și dragostea noastră pe rol

 nu mai are nevoie de nici o interpretare 

poem blând (de iarnă)

 astăzi vreau să cred în viață

 în puritatea fulgilor de nea

 și că iarna asta Dumnezeu există

 în toate inimile în care iubirea

 s-a întors acasă din pribegie

 să petreacă sărbătorile în familie 

 așteptându-l pe Moș Crăciun 

 la umbra bradului împodobit 

 cu dorințe aprinse în gând

 să nu le știe decât împlinirea 

mi-ai băgat cuvintele în stop cardiorespirator

 te-aștept cu inima în drum

 cuvintele sunt în colaps

 asistate mecanic de aparate

 fără viață

 să nu-mi lași cuvintele să moară auzi

 îți vor bântui gândurile

 ca niște strigoi

 și nu-și vor găsi odihna în tăcere

 până nu-ți vor fi rostite

 one by one

 până la ultima silabă resuscitată

 pe buzele mele

 sărut 

black friday poetry

zilnic mă împiedic de câte-un redus

 și cad așa în sinea mea într-un picaj netrucat

 mai scurt decât o scurtă

 și mai iute decât un ardei iute

 nu că m-aș fi grăbit eu

 nu mi-a plăcut niciodată graba

 mâinile care mă împing de la spate

 sau șutul ăla în fund despre care toți spun c-ar fi

 un pas înainte

 prostii vândute la doi lei pentru fraieri de trei

 eu nu cred în cuvinte ieftine 

 viața e scumpă și prefer s-o trăiesc așa

 de pe o zi pe alta

 decât să alerg ca un bezmetic 

 de colo-colo într-o goană de-asta nebună

 după reduceri

nici nu știu cum s-o numesc

 tot ce-am avut

 am împărțit mereu cu voi

 dar iubirea asta

 iubirea asta am s-o păstrez

 doar pentru mine 

trade

 haideți să facem schimb de cuvinte

 să ne îmbogățim peste noapte

 dimineață să ne trezim mai împliniți

 mereu cu un pas înaintea celorlalți

 de la care n-o să vedeți vreodată

 o vorba bună în schimbul unui zâmbet 

 la cursul zilei

 lumea spune că vând iluzii

 nimic mai neadevărat

 le dau gratis

 nu vă-mpingeți

 am destule pentru toată lumea

 vise cu sclipici

 care vrei vise cu sclipici

 sunt eco bio și așa mai departe

 strălucesc în noapte

 ca niște licurici

 și se încarcă la lună

 astăzi însă o să fac un târg cu voi

 schimb de cuvinte

 ca și cum v-aș da o tigaie nouă

 la schimb pe una veche

 scepticilor pesimiștilor  și răuvoitorilor  de ocazie

 le spun atât

 înnoiți-vă 

 sunteți prea vechi pentru lumea nouă

 la care visez eu

 iată zâmbetul meu :)

patetic

 zadarnic ochii mei au încercat  

 să te sculpteze într-o lacrimă 

 n-au reușit decât să te plângă 

la strada

într-o zi am luat poezia de mână

și-am coborât cu ea în stradă

și strada a plăcut-o

și poeziei i-a plăcut strada

dar cel mai mult și cel mai mult

i-au plăcut oamenii

și oamenii au plăcut-o

cu toate versurile ei 

unii spuneau că e frumoasă

și că ar trebui s-o mai scot

măcar din când în când dintre coperte

chiar acolo în strada mare

s-o cunoască toată lumea

de-atunci o scot zilnic în stradă

și strada se bucură 

 și oamenii se bucură

și poezia se bucură

chiar și eu mă bucur numai toamna

rămâne la fel de tristă

și rece în luna lui noiembrie

Gioconda veritas

lui da Vinci 

i-ar fi înnebunit culorile în vârful pensulei 

ah dacă te-ar fi cunoscut 

te-ar fi pictat pe toți pereții 

și domurile catedralelor ridicate în inima lui 

pentru câte-o madona cu sânii plini 

dând pe-afară din decolteul adânc săpat 

de privirile amorezilor excitați

la prima vedere

o Gioconda veritas 

unicul meu adevăr este frumusețea ta 

restul e minciună 

recunosc

 azi 

 ți-am furat un zâmbet

 mă ierți?...

 l-am lipit de inimă

 să-mi încălzească pulsul

 va fi o iarnă grea

 departe tu

 eu aproape înghețat

 și pe jumătate adormit

 visez cu ochii deschiși

 o îmbrățișare caldă

 un zâmbet 

 furat...

 și nu-i așa că deja

 m-ai iertat? 

poem absurd

 dacă aș vorbi despre porci

 discursul meu ar trebui să fie o cocină

 cu mirosuri aferente și grohăituri pe măsura temei

 ideea de bază este să ții aproape de idee

 cocina să rămână cocină

 mirosul mizeriei la fel de mizerabil

 iar grohăiala să fie grohăială cât mai expresivă

 restul vine de la sine alergând

 precum ciurda la troc

 atât

anunț

 n-ați găsit cumva niște cuvinte

 erau cam atât și cam așa

 la prima vedere semănau cu un poem

 la a doua nu mai sunt așa sigur

 ultima oară când au fost văzute în viață

 erau publicate într-o carte

 cam așa și cam atât 

emoții de toamnă

 mi te-arăți în ceașca de cafea 

 ca o inimă mare 

 aburind de-atâta iubire 

  

 infuzie matinală cu dragoste 

 face bine la ten și zâmbetul mai strălucitor 

 șlefuit între două atingeri 

  

 ne descărcăm electric 

 tremurând din toate cuvintele 

 emoții de toamnă 

 risipite odată cu fumul albastru 

 de țigară fumată 

 la capătul patului 

 în doi

zădărnicie

 visului degeaba îi crești aripi 

 dacă nu-l înveți să le folosească

 zborul lui va fi scurt 

 cât o cădere

repede

 ca poemul acesta

fairy tale

 uite de-aia n-au oamenii aripi

 că li s-a dat un colț de rai 

 iar ei nu și nu...

 vor cerul întreg

 nu le mai ajunge pământul de sub picioare

 vor mai mult și mai mult

 dar lui dumnezeu

 lui ce-i mai rămâne?...  

ero(tic)

call me bin laden dacă vrei
carlos zis șacalul
sau poți să-mi spui simplu
fitil

când mă uit la tine
și te văd atât de goală
se întâmplă

în mine declicul și clanț
încep să ticăi
ca o bombă cu ceas
deșteptătoareo

tic tic tic încă un pic și
boooooom...

repent

 în lumea asta a voastră

 nicio iubire nu va scăpa nehulită 

 așa cum nicio faptă bună

 nu va rămâne nepedepsită de voi

 ăștia care semănați vinerea

 pe toate golgotele cruci pentru alții

 nu veți dormi niciodată liniștea 

 celor adormiți în iubire...

 o iubire care nu vrea să moară

 spre neliniștea voastră

 și pacea celor adormiți în ea

3 și 3

 dacă m-auzi în tine

 înseamnă

 că-ți sunt încă

 respir

 dus-întors

 de la un capăt la altul

 când pe-o parte

 când pe cealaltă

 să n-amorțesc 

 fiindu-ți

de ce cad frunzele?...

 nu mă întreba de ce cad frunzele

 pur și simplu cad

 rostogolite în palmele vântului

 ca niște păsări care 

 n-au învățat niciodată să zboare mai sus

 dar știu să cadă atât de jos

 și cad așa frumos

 ca lacrimile unui copil cu multe întrebări

 și atât de puține răspunsuri

nu trageți

nu trageți în fluturi 

mor oricum prea devreme 

 zilele lor sunt numărate

 convertite în  zbateri de aripi 

 și flori de câmp 

 așa miroase viața  

 moartea are gust de praf  

 de pușcă…