amintiri de la moartea mea (3)

 aproape uitasem cum e să mori

 chiar trebuia să-mi aduci aminte

 și uite morții învie din morminte

 eu de ce trebuie mereu să mor?... 

mi-ai stins lumina

 spune-mi 

 tu ce vezi în tot întunericul ăsta 

 eu nu mă mai zăresc 

 și lumina ta e departe 

 și umbra mea tot mai palidă 

 aproape deloc 

pietate

 coapselor tale m-aș smeri în toată profunzimea lor

 pierdut de mine dar atât de regăsit în tine aș fi eu

 și ai fi tu rugăciunea mea de dimineață amiază și de seară

 de trei ori trei m-aș închina sânilor coapselor- buzelor tale

 m-aș consfinți ultim cuvânt tu mi-ai rămâne mereu prima șoaptă

 începutul unui poem pe care nu l-am scris încă

 încă te simt cum tragi în mine toate clopotele alea

 bat ca niște inimi rupte de realitate și visul meu continuă

 doar împreună îl putem duce mai departe

 cât mai departe de neîmpliniri ocazionale și neputințe zilnice

 flacăra asta e prea mare și arde prea tare

 să nu ne lăsăm copleșiți de căldură nu vezi cât e de frig afară

 și ce dacă e îmi e atât de bine înăuntru lasă-mă să mă topesc

 să cresc în tine apele peste cote firești tu nu te-ai săturat de normal

 pe mine așa mă chinuie o sete de inedit

 înghit în sec și-aștept să-mi dai să sorb din cana ta de cafea

 zorii zilei de mâine

aripi de elefant

 mi-ai pus sufletul pe bigudiuri

 hai să fim serioși

 cine a mai văzut suflet creț

 într-o zi am văzut un elefant zburând

 nici măcar n-avea aripi

 îl propulsa o iubire 

 până dincolo de atmosfera terestră

 și inima lui 

 se făcuse cât un purice

 oare puricii au inimă

 nu știu

 dar eu am inima cât un purice

 și sufletul creț

la taraba vieții

 dacă ți-aș vinde tăcerea 

 oare cu ce-aș lua pe ea 

 mi-ar ajunge să-ți răscumpăr  

 toate cuvintele pe care

 nu mi le-ai spus?... 

  

 dar pe sufletul meu 

 pe sufletul meu oare 

 cât aș primi?... 

mă-ntreabă sufletul de tine

 Mă-ntreabă sufletul de tine 

 Și nu mai știu ce să-i răspund, 

 Cuvintele-s acum puține 

 Și-n noaptea deasă se ascund. 

  

 Din când în când mai licăre o stea, 

 Din gând în gând îmi apari tu mereu 

 Și-apoi te risipești iubirea mea, 

 Pierdută-n irizări de curcubeu. 

  

 Mă pierd și eu în căutări târzii 

 Și poate poate... te-oi afla-ntr-un mâine 

 Când poate cine știe cum, mai știi?...

 Inima ta... va întreba... de mine. 

stereo

(reverberație)

 dă-mi o tristețe 

 am s-o împart la doi 

 apoi îți voi citi  

 din cartea fericirii 

  

 dacă vrei să vezi  

 cum crește-n tine bucuria 

 trebuie s-o privești  

 prin ochii mei 

  

 două perechi  

 văd întotdeauna mai bine decât una 

  

 unul înseamnă singularitate 

 mono-tristețe 

  

 când spun doi deja e altceva 

 altfel se-aude 

 în noi 

poem- ultimul drum

 se sinucid cuvintele 

 tăcând

 gândul moare doar 

 în gând

 visul nu se mai visează frumos

 a aflat că împlinirea 

 e doar un vis

 un gând mut 

 ca un cuvânt sinucis 

 în tăcere

iertate să-mi fie

 toate cuvintele acestea 

nu știu de unde vin

 din când în când moartea

 mai face și glume proaste

 mă uit la ea

 și-o fut în gură

 râde ca tuta

 la... 

iarna

 iubito iarna e frumoasă anul ăsta 

 doar în tablouri

 afară-i frig 

 și e așa urât când nu ești tu frumoaso

 iarna n-are niciun farmec 

 acest blestem alb

 mă transformă într-un om de zăpadă

 cu inima de gheață

 picurând 

colinda mea

 iată bat la ușa inimii tale

 primești colindul?

 și leru-i ler

 și sufletul mi-e gol

 afară-i frig și ninge viscolit

 mi s-au înzăpezit cuvintele

 la ușa ta

 și leru-i ler 

 și geru-i ger

 primești colindul?...

 mă mai primești???

poem autist

e frig afară

 în mine nu

 tu de ce tremuri

 uite ți s-a înroșit nasul

 mie mi-au transpirat palmele

 și nu știu de ce

 tu de ce tremuri te-am întrebat

 frigul e afară

 ce zici

 că ți-e frig

 te-am întrebat de ce tremuri

 nu dacă ți-e frig

 frigul e afară

 în mine nu

de câte ori să te mai întreb

de ce tremuri

 răspunde-mi odată

 o să-mi înghețe pixul 

 și-o să-mi tremure

 scrisul

să nu te pună necuratul să mă întrebi

 de ce-mi tremură

scrisul 

calendar infirm

 Mi-ai fost ianuarie,

 februarie și martie,

 aprilie, mai, iunie,

 iulie și august,

 septembrie, octombrie

 și noiembrie, dar...

 decembrie, decembrie 

 unde îmi ești?... 

piromaniac

 dacă și ție îți place să te joci cu focul

 hai să (ne) ardem împreună 

 până la de tot

 să incendiem secundele 

 să le topim în clipe

 apoi să le turnăm în forme 

 de mărimea neuitării

 pentru ca atunci când trăirile noastre 

 vor fi prea sărace 

 să ne mai ajungă la amândoi

 s-avem cu ce ne astâmpăra oarecum

 foamea asta de viață

 amintindu-ne că într-o zi 

 ne-am jucat cu focul

 și că am ars împreună  (clipa) 

 până la cenușă.  

să nu zici că nu ți-am spus

 ai grijă să nu-mi cazi drum la ceas de seară

 aș putea să-ți înnebunesc luna

 și toate stelele alea zău sunt ridicole

 când mă uit în ochii tăi și văd atâta strălucire

 mi se pune așa dintr-odată 

 ca o pată de lumină pe creier

 mă încalț cu drumul și-mi scot mersul la plimbare

 ți-am spus eu să ai grijă 

poc...

 ce-nseamnă departe

 când îmi ești atât de aproape

 la un gând distanță

 o bătaie de inimă depărtare

 ce-nseamnă depărtare

 când ne suntem atât de aproape

 încât nu mai avem loc unul de celălalt

 într-o singură îmbrățișare

 și-atunci nu ne mai rămâne 

 decât să ne strecurăm unul într-altul

 până devenim fiecare

 spațiul celuilalt

 în care timpul se dilată

 până face poc 

încă nu s-a uscat vopseaua

 spune-mi 

 ce culoare au dorințele tale

 nu mi-ar mai ajunge curcubeul

 ți le-aș picta pe toate

 uneori mai scriu și nuanțat

 alteori cuvintelor li se ia vopseaua la citire

 și rămân așa

 ca un film alb-negru

 mut... 

întâlnire de gradul zero

 din ochii ei de căprioară

 aluneca o lacrimă

 știa că va fi ultima

 în ochii lupului

 o altă lacrimă sticlea

 șta că trebuie să mănânce... 

întâlnire de gradul zero

 din ochii ei de căprioară

 aluneca o lacrimă

 știa că va fi ultima

 în ochii lupului

 o altă lacrimă sticlea

 știa că trebuie să mănânce... 

confesiuni nocturne

 întotdeauna mi-a plăcut

 fata de la pagina 5

 niciodată ceaiul dar la orice oră cafeaua

 șasele ăla îmbârligat cu nouă

 mi-a dat mereu 69 de idei să scriu 

 să fuck o poezie prin toate găurile ei de cheie

 numai bune pentru ochiul meu ascuțit 

 pe muchia orizontului 

 gata oricând să spargă indiscret

 erect și profund introspect necunoscutul 

 pe-asta l-aș descrie așa

 la modul științifico-fantastic bombasticalmente

 ca fiind o gaură mare și neagră

 cum altfel și unde altundeva

 decât în fundul gol al universului

 neexplorat 

 încă 

moartea nu moare niciodată

 logic-  pentru că nu e vie

 nu doarme și nu visează frumos 

 nimeni nu știe cum arată

 dar toți o imaginează în fel și chip

 că e așa și pe dincolo

 prostii de speriat oamenii mari

 dacă ar fi s-o ilustrez

 ar semăna foarte bine cu nimic

 nada- niente-capisci?... 

psalmul 1

 să se întoarcă în inimi iubirea
 ca fiul rătăcitor în casa tatălui său
 să cânte muzica și bucurie să fie din preaplin
 căci numai cine a cunoscut tristețea tatălui
 acela se va bucura de bucuria lui

juke-box cu vise nu cu fise

 mi-a făcut plăcere să-mi plimb cuvintele pe strada ta

 mi-ai ieșit cu zâmbetul ăla la înaintare

 pentru o clipă am crezut că ești un înger

 apoi inima mi-a șoptit că ești chiar tu (undercover)

 în desuurile alea de unică folosință

 (după ce-o să le rup eu- cu dinții mei- proprii mei dinți-

 de pe tine)

 Dar să revenim

 am îngenunchiat și ți-am sărutat cu smerenie glezna

 după care m-ai iubit între picioarele tale

 strâns-  și nu mi-ai mai dat drumul până când

 nu ți-am dat eu-  la cutiuță muzicală

 și toate gemetele alea alcătuiau un fel de note

 compuse pe trupul tău (portativ) cu degetele mele

 propriile mele degete

 oda plăcerii... 

nud

 am un gând și vreau să-l îmbrac 

 în cele mai frumoase cuvinte

 dar nu găsesc nicio haină pe măsura lui

 mi le împrumuți pe-ale tale

 oricum ție-ți stă atât de bine goală când umbli așa

 de colo-colo prin fanteziile mele

 și totuși pune un cuvânt pe tine să nu răcești

 într-o zi o să te dezbrac de toate caracterele alea

 și-o să stau așa să te privesc

 cum umbli în gândul gol probând tot felul de cuvinte

 care mai de care mai frumos

 însă nici unul n-o să te prindă la fel de bine

 cum îți stă în gândul meu 

pentru că-mi plac florile

 dă-mi o prispă

 să-ți număr toate florile

 din păcate nu știu prea multe cifre

 infinitul e mult

 iar zilele mele atât de puține

 și ce dacă

 eu tot vreau să-ți număr toate florile

 dă-mi o prispă

 mansarda mea deja mă plictisește

 poate pentru că

 nu-mi numără nimeni florile

 sunt toți ocupați

 cu zilele mele 

I'm a mother fucker Englishman

 cred că durerea mea și cu durerea ta

 fac un tandem perfect dureros

 durerile noastre nu-s pe os

 sunt pe dos 

 se iubesc vinovat

 ca două lesbiene în lipsa unui bărbat

 dependent de durere

 nimeni nu înțelege durerea

 nimeni nu o vrea 

 cu toții căutăm bezmetici fericirea 

 and by the way

 what the fuck is that?...

știe cineva cât e ceasul?

 când vorbesc despre lumină

 nu mă uit la fereastră să văd dacă e ziuă

 privesc în adâncul meu

 văd cum strălucești și vorbesc liniștit

 despre tine

 mai sunt atâtea de spus încât

 tot întunericul ăla care-mi dădea târcoale

 s-a dus învârtit

 (acolo unde este lumină nu se poate strecura întunericul

 unde este întuneric orice scânteie își poate face loc)

(s)love

 mi-ar plăcea să stăm așa

 goi de lume dar plini de noi

 în pieile noastre goale

 nonșalanți ca doi amanți

 vinovați de plăceri vinovate

 la capătul patului între tâmplele lui

 precum două gânduri două vise

 două cuvinte repetate până la de tot

 îți mai spun să facem poezie 

 cu versurile pline de noi 

 dezbrăcați de lumea asta seacă

 ne seacă

 ne suge și ne linge cuvintele

 până la piele

 în pielea ta

 pășind printre atâtea(s)love

 mi s-au tocit pingelele buzelor

 dar nu mă plâng

 nici tu nu te plângi

 de după urechea ta

 îmi surâde o idee erotică

 râdem ca proștii unul la celălalt

 ne bem mințile

 ne fumam zilele

 și ne-o tragem aproape-

 aproape indiferenți

 și dacă asta nu e dragoste

 atunci ce pana mea e 

mi-ai sărit siguranța

 ți-aș stinge lumina

 doar așa la mișto

 casă ți-o aprind eu

 să arzi în ochii mei

 ca un bec de 100w

 eu să te văd stea

 răsărită pe tavanul pătrat

 să-mi pun o dorință

 fierbinte ca tine

 și să te-ating strălucire

 peste tot

 până când te vei împlini

 în brațele mele

 vis frumos 

ora inexactă

 îngenunchează-mă

 și lacrimile mele nu se vor îndoi de iubirea ta

 sub greutatea durerii

 dragostea

 întotdeauna face totul mai suportabil

 din iubire nu se moare

 se trăiește intens și nu uita

 durerea este punctul de reper al vieții

 atâta timp cât o simți

 înseamnă că ești încă viu 

 morții cu morții

 eu respir

 iubesc și mă doare-n cot de ziua de mâine

 mâine nu există

 nu exist

 sunt 

 acum

 în secunda asta

 la semnalul următor

 va fi ora…

 nu știu

nălucire

 într-o zi te-am văzut
 erai așa frumoasă
 te-am zidit din cuvinte
 în templul inimii
 mi-ai rămas poezie

 uneori te mai strig
 te mai chem
 și mai vii...

 mi te-arăți
 când în chip de floare
 când în chip de pasăre
 dar de cele mai multe ori
 mi te-arăți înger

 și te văd
 așa frumoasă te văd
 cu aripile tale albe
 coborând din albastru
 ca un fulg de nea
 pe buzele mele odihnind
 clipa

 mi te-ai topit
 cuvânt

de moș nicolae

 în noaptea asta

 niciun vis nu tremură de neîmplinire

 stelele se topesc în ochii tăi

 cu licăriri de ceară

 luna pare un biscuite oreo

 o poftă nebună mă-ndeamnă s-o ling

 pe toată circumferința ei

 până i se ia lumina 

 pe limba mea plină

 cuvintele nu se mai tem de întuneric

 ci doar de nerostirea lor