țipurituri

a la și la la la

 coborâ-m-aș cu pluta

 pe iza și pe mara

 să mă iubesc cu mândra

ai la și la la la

 stai lele să te mai țuc

 colea la umbră de nuc

 că amu o să mă duc

ai la și la la la

 și n-oi ști de-oi mai veni

 amu când și în ce zi

 numai dumnezo a ști

ai la și la la la

 și gându`ce m-o purta

 noapcea la gurița ta

 când în vise te-oi țuca

a la și la la la…

înfiorări de toamnă

 nu știu din ce parte îmi vei zâmbi azi

 să-mi încălzești pământul

 dar știu că mi-e frig din toate părțile

 în care mă uit și nu te văd 

portret poetic

 dacă te-aș picta în cuvinte

 fiecare literă ar țipa de frumusețe

 în toate culorile cuvântului

 știute și neștiute…

 și toată lumea ar ști că ești tu

 poezia întruchipată 

 în carnea și oasele tale 

 dacă te-aș picta în cuvinte 

pași înapoi

 mă-ntorc în lumea mea

 acolo de unde vin

 cuvintele nu rănesc oameni 

 vindecă semne 

nedumerire

 într-o noapte 

 legănai stele în poală

 luna ațipise pe umărul tău

 dormea un sărut

 se visa când pe-o coapsă

 când pe-un sân

 dimineața s-a trezit pe buze

 și nu știa cum a ajuns acolo

 tu știai…

leită-poleită tu

 cuvintelor mele crește-le aripi 

 în zbor slobod către culmile poeziei

 să-ți atingă inima pe dinăuntru

 își vor face cuib din dorințe împletite

 la lumina albă a hârtiei tip a-patru

 cele mai frumoase metafore

 create după chipul și asemănarea ta 

cuvinte amorțite

(aberații de toamnă)

 ploaia îmi flagelează trupul

 cu picături reci mă trezește la o realitate mohorâtă

 care nu vreau să cred că e a mea

 nu vreau și pace

 vântul mă bate pe unde mă prinde 

 când mă prinde umblând singur pe străzi fără număr

 o adresă anume nu există destinație

 se numește rătăcire

 ceața e multă și groasă iar eu

 nu vreau sau nu pot recunoaște că m-am pierdut

 până nu mă voi regăsi din nou în brațele tale calde

 și toate acestea vor fi doar niște prostii

 cu debitul măsurat în litere fără numar

 îmi era bine în inima ta

 asta până când m-a prins între două bătăi

 iar celelalte au început să mă lovească din toate părțile

 ca o ploaie rece  ca vântul când mă prinde

 pe unde mă prinde

 până îmi amorțesc toate cuvintele

 și tac 

adieri de cuvinte șoptite la urechea ta

 (poem crochiu)

 ești frunza mea 

 rămasă verde

 în toamna asta 

 galben-ruginie

 sunt ochiul viu

 ce astăzi vede

 dincoace și dincolo 

 de poezie 

poem cu titlu de fumător

 de frica morții

 n-aș lăsa țigara

 ba mai degrabă

 m-aș lepăda râzând

 de-această teamă

 trăgând… un ultim fum

 adânc în piept 

 și-o tipă... aș trage 

 pufăind din ea

 ca dintr-o pipă

 a împăcării mele

 cu viața

moartea

ar face bine să-și ia bon de ordine

și să-și aștepte cuminte rândul

până la mine

mai este…

chiar așa!...

 aș învața să mor

 cu fiecare fum de țigară

 înfipt în plămânii mei

 n-aș vrea să dau colțul

 călcat de vreo mașină

 pe trecerea de pietoni

 asta chiar ar fi hilar

 sau de ce nu

 aș prefera să mor de râs

 cu țigara intr-o mână

 și cafeaua în cealaltă

 amuzându-mă copios

 de fiecare dată când citesc

 pe pachetele de țigări

 FUMATUL UCIDE

 oare pe arme

 de ce nu scrie că ucid

 și pe mâinile oamenilor

 chiar așa

 de ce?... 

portret înrămat în cuvinte

gândul meu în drum spre tine 
și-a pierdut culoarea
și marea și cerul și
toate literele le-aș desena
închipuindu-ți chipul
din lumini și umbre iar tu
pată de culoare
peste viața mea ștearsă
ieși în întâmpinarea gândului
vers
și nu te mai pierde
în drumul lui spre tine
poezie

aurul, românii și roșia-montană

 acesta boală galben-strălucitoare

 nu doar că îți ia ochii

 dar îți fură sufletul 

 natura

 și îmbolnăvește iremediabil pământul

 se schimbă la față

 devine cianotic

 și miroase puternic a moarte

 galben-strălucitoare 

 și nu...

 nu e lumina de la capătul tunelului

sfârcuri-cocosfârcuri

 știi …

 dacă tot rupi păsări din mine

 crește-le aripi

 învață-le să zboare

 într-o zi îți vor cânta pe umeri

 și sânii tăi vor dansa

 în mâinile mele

 crescând sfârcuri-cocosfârcuri

 le voi învăța să zboare

 ca pe niște păsări

 rupte din tine

Retorica lui Dumnezeu

 Trage Dumnezeu clopotele în mine

 Să va spun că; 

 Fără iubire suntem nimic.

 De câteva zile se uită în gol la noi

 Și plânge.

 Ce-ar fi trebuit să fie omul…

 Și ce-a ajuns!!! 

despre tine

 îți stă atât de bine în pielea ta

 parcă niciodată n-ai fost

 mai frumoasă decât acum

 când mi te-arăți așa 

 ca dintr-un vis desprinsă

 cu toate formele tale curbe 

 oglindite în ochii mei limpezi

 să-mi tulburi realitatea

 și să-mi îmbolnăvești privirea

 până la ultima lacrimă

 atinsă de prea frumos

pentru tine

 aș împărți pământul în două

 jumătate ar fi doar a noastră

 cred că ne-ar ajunge

 să ne scriem împreună iubirea

 până la ultima respirație

 iar ultimele noastre cuvinte

 ar fi te iubesc

 cealaltă jumătate

 aș da-o de suflet pe stradă

 bucată cu bucată claustrofobilor

 care nu au loc de noi

 pentru ăștia ar fi trebuit

 să creeze dumnezeu o planetă aparte

 toata numai a lor

 să nu-i mai doară (doamne ferește)

 existența altora

 nici măcar în cot 

extazul clipei sau o clipă de extaz

 spune-mi că exist când te privesc

 cu respirația secționată 

 în două părți egale

 suflând o dată pentru amândoi

 atunci simt eu că trăiesc 

 acolo 

 în ochii tăi 

 mai viu ca niciodată

 mai întreg

 însumându-mă cu tine

 ne amestecăm carnea cu oase cu tot

 și nu mai știm 

 care dintre noi doi ești tu

 cine sunt eu

 nici măcar nu mai contează

 trăim și atât 

explozie

 dorințele mele

 se împlinesc acolo unde începi tu

 nicio bucată din tine

 nu mi te poate interzice

 escaladez te iubescuri într-o fugă nebună

 cu gândurile descălțate

 la ușa inimii tale

 m-aș face preș să-ți simt

 tălpile goale alergând cu viteza iubirii

 să-mi deschidă 

 porți către raiul visat

 la umbra nopților cu luna plină

 e o imensitate

 care se strânge în jurul inimii 

 până când face poc

 în brațele tale 

s-a sinucis dumnezeu în voi

 sensibilitate cu fiorii tăi

 pe unde-mi umbli azi

 carnea mea ți-a simțit lipsa

 din inimile lor împietrite

 te-am declarat absentă 

 nemotivată

 bestii cu chip de om

 se uită la mine rânjind

 cu bale la gură m-adulmecă

 miros deja a pradă

 simt gustul morții pe limbă

 și niciun fior

 doar ura

ura lor cu chip de moarte

 mușcând din carnea mea vie

 cu toată gura strigând; 

 eutanasie...

răni

 ce poți s-aduni în tălpi

 când calci prin cioburi 

 de cuvinte sparte simți

 tăcerile ascuțite până la os

 cum îți străpung carnea

 iar și iar și niciun urlet

 n-o să te vindece vreodată

 așa e durerea 

 doare ca naiba până când 

 te vei obișnui cu ea

 și ea cu tine...

și pământul mi se părea mai rotund ca niciodată

te-ai înrădăcinat adânc
în inima mea de pământean
mi te-a plantat acolo dumnezeu
într-o toamnă argheziană
când încă frunzele
nu începuseră să cadă
iar eu ți-am dăruit iubirea
într-un fir de trandafir regal
semăna cu tine (queen of my heart)
atât de frumos era și era toamnă
la început de iubire
povestită între două cafele
și mai multe țigări
aprinse printre cuvinte și mai multe
frunzele nu
nu începuseră încă să cadă
doar cuvintele mele
se scuturau poetic trandafirii petale
la picioarele tale și glezna da
glezna în care mi-am îngropat
de viu sărutul
să nu moară niciodată
freamătul buzelor și tremurul șoaptelor
petrecute de fiorii iubirii
într-o toamnă argheziană
când frunzele încă nu
nu începuseră să cadă
numai lumina soarelui cădea
perfect pe chipul tău perfect
dezvăluindu-mi un zâmbet
mai mult decât perfect...

believe or not…

 plantează-mi toamna asta

 în inimă un plop

 și dacă anul viitor va face pere

 să nu te mire

 iubirea face minuni dragostea mea

 și răchita micșunele da

 trebuie doar să crezi 

iată roadele mele

 s-au întins pe masa ta

 e ziua recoltei

 a fost un an bogat

 iarna asta ne va prinde pe amândoi

 cu cămările inimii pline

 îndestulate sufletele noastre

 vor aștepta primăvara

 când din nou vom înflori împreună 

 în aceeași grădină

 lângă tine raiul e aici pe pământ 

 sub tălpile tale de care buzele mele

 s-au îndrăgostit la primul sărut 

strigăt la lună

 fir-ar mama ei de viață

 sunt zile când aș îmbrățișa moartea

 cu toate cuvintele mele 

 strânse nod

 în gât

 să mă eutanasieze și pe mine careva

 promit că n-o să mușc

 nici măcar n-o să latru iar dacă

 o să schelălăi un pic

 nu cumva să vi se înmoaie inimile

cine știe 

 poate că tăcerea de după 

 n-o să va tulbure prea tare

 liniștile... 

antirabică

 iubito să-mi ții inima în lesă

 să vadă toți nebunii ăștia

 cuprinși de febra eutanasiei

 că nu umblă așa de aorta ei

 pe străzi fără stăpân spune-le

 spune-le că mă iubești 

 că nicio viață nu se plătește

 cu o altă moarte  și că ura

 e semnul turbării celor care

 nu mai știu să iubească viața

 sub orice formă a ei

 trebuie protejată 

ce zici doctore mai scap??? :)

 (metaforită)

 inima 

 ai tras-o prima la sorți

 au urmat pe rând

 fiecare organ

 continuând cu ficatu`

 rinichii

 splina și plămânii mei 

 îmbâcsiți de tutun

 tușesc în versuri

 anatomia unei poezii 

 bolnave...

după tine

Și povestea continuă...

 fiecare poveste 

 începe cu a fost odată

 fericirea mea începe cu tine

 într-o zi de toamnă

 la început de iubire

 inimile noastre băteau toaca

 una la poarta celeilalte

 anunțând zorii unei iubiri

 de poveste

consternare

 până chiar și dumnezeu acolo în slava lui

 se miră cum a putut crea o asemenea făptură

după chipul și asemănarea lui numind-o om 

i had a dream

(revelație)

 ce vis ciudat se făcea că sunt în rai

 atâția îngeri am văzut și știi ce

 niciunul nu mi s-a părut mai frumos decât tine

 parcă erau toți făcuți de-aceeași mamă 

 la foc automat cu un tată pistolar 

 când m-am trezit ce să vezi

 toți îngerii ăia trași la xerox dispăruseră

 doar pe tine te mai vedeam 

 te-am strâns încet în brațe să nu te trezesc

 dormeai atât de frumos zâmbeai

dintr-odată m-am întrebat dacă nu cumva

raiul este chiar aici lângă tine 

îngerul meu  

mansarda viselor

îmi place să spun că

locuiesc undeva deasupra lumii

cu un vis un vis si ceva

mai aproape de cer

dar cel mai mult și cel mai mult

îți spun îmi place sub tine

să te privesc de jos în sus

minune dumnezeiască

pierde-m-aș în ochii tăi atunci

când vii odată cu noaptea

timp de vis și împlinire

să-mi binecuvântezi cu mâinile tale

făcătoare de bine oaselor mele

toate visele cu parfum de fantezie

erotice până-n măduva

împlinirii lor

luminându-mi-se

cu un zâmbet 

mi-ai spart întunericul 

din cioburi noaptea 

se crăpa de ziua 

iar eu alergam stele 

în ochii tăi 

să le prind și să le-aprind 

scânteindu-ți în palmă 

săruturi scăpărate 

pe muchia unui vis 

împlinit 

la marginea ta