astrală

 doar spune-mi 

 către care constelație să privesc

 să știu și eu

 din ce parte a universului 

 îmi vei zâmbi 

 în noaptea asta 

 licăr de stea

 mi-aș pune-n gând 

 arzătoare dorință

 și nici măcar n-ai ști 

 că ești tu- mereu tu

 și că amândoi 

 am putea fi o supernovă

 străfulgerând 

 cu viteza luminii noastre

 cosmosul întreg 

te chem...

 cu toate literele astea

 amestecate într-un poem de dragoste

 numele tău 

 mi-e scris în fruntea inimii

 suntem sortiți poeziei 

 dați de suflet la colț de pagină îndoit

 cuvinte în așteptare

 tu ce aștepți

 ce mai aștepți?... 

de conjunctură

 sunt cuvinte care nu se spun 

 și sunt cuvinte care nu se tac 

 restul- sunt doar cuvinte...

inexactitate

 Uite, e trecut de fix 

 Și încă mă chinuie ora exactă. 

  

 Tu nu spui nimic, 

 Mă privești 

 Ascunsă după câteva minute 

 Trecute de fix. 

poemul unei zile de luni

 e trist afară

 plouă

 și sufletul mi-e gri

 mat

 e noapte

 și întuneric peste tot

 ca și cum 

 n-ar fi de-ajuns

 mai e și luni

 dacă aș ști că m-aș găsi

 m-aș căuta

 într-o zi de vineri

 și căutând așa

 să mă lovesc întâmplător

 de tine

 m-aș sparge în milioane de cioburi

 împrăștiate la picioarele tale

 și tu să crezi că 

 plouă cu stele 

onomatopee

 te strig dintr-o piatră

 nici prea mică nici prea mare

 dar te strig atât de tare

 încât mi se crapă 

de leac (4)

 spune-mi numai un cuvânt 

 și inima mea se va tămădui

 al doilea îl voi rosti eu  

 pentru că nici măcar cuvintele

 n-ar trebui să fie singure

 darămite ei- 

 oamenii

 oamenii sunt făcuți să trăiască în comun

 să respire același aer poluat 

 cu tot felul de aforisme cu iz existențial de tot căcatul

 să facă dragoste fără prea multe întrebări

 răspunsurile sunt atât de puține încât nu se pot împărți

 dar spune-mi numai un cuvânt 

 și inima mea se va tămădui 

check this out

 cuvintele-mi sunt seci

 ca o inimă stoarsă de puls

 ici-colo câte-o bătaie anemică

 îmi zguduie din temelie

 neființa…

 doar așa-  de control

 să-mi dea de știre chipurile 

 că mai exist 

- 9 -

 uite cum crești în inima mea

 odată cu ritmul pulsului

 timpul se descompune în clipe 

 pe marginea unui vis 

 îl recompun din cuvinte (și zic)

 hai să fim două secunde răzvrătite

 rupte din minutul unei ore 

 să ne aparținem cu toate cuvintele

 în veșnicia acestui poem scris 

 cu propriile noastre respirații

 să deranjăm așternuturi 

 cu trupurile goale

 cu propriile noastre trupuri goale

 să fim propria noastră invenție

 într-o noapte numai bună

 de trăit poezie 

citire din cartea întâi

 (prima strigare)

 înaintea cuvântului

 a fost poetul

 cine are urechi

 să audă

 cine nu

 să deschidă ochii

 iată mă arăt vouă

 cu toate cuvintele (mele)

 văzute și nevăzute

 după mine potop...

lună plină

 ridică-ți glasul și strigă-mă 

 îți dau eu la sută putere de la mine 

 abia am învățat cum să te chem 

 cu toate bateriile încărcate 

  

 să nu pierzi timpul întrebându-te 

 câți cai putere are vocea mea 

 când trag adânc în plămâni 

 tot aerul ăla parfumat din jurul tău 

  

 să nu spui nimănui 

 că atunci când te strig pe nume 

 ascund aroma ta sub limbă 

 doar eu să-ți mai știu astăzi gustul 

 și cuvintele mele  

 când mușcă din tine 

 în haită...

(---)

fă-mă titlu unui poem de dragoste și apoi rostește-mă dintr-o singură respirație

cu toate cuvintele tale până la capătul celălalt neînceput încă

numește-mă astăzi

mâine nu știu cum m-ai putea

poate nu voi mai fi

știi

într-o zi se poate muri de tot

nenumit  

dar atât de murit încât

aș putea spune după mine

că nici măcar n-am fost

.....................................

 tu sigur exiști

 ori nimic din toate acestea

 n-ar mai fi fost spuse

eu rămân totuși

doar o invenție a minții tale

fără titlu…

mai e mult până dimineață când se va crăpa de ziuă și poate toate cuvintele astea vor avea 

în sfârșit un nume sub care să adaste  

virgulă

 Lasă-mă să te iubesc,

 nu pune punct după cuvintele astea

 mi-am pus inima... 

de leac (2)

 iată cuvintele mele

 încă respiră

 citește-le și împărtășește cu ceilalți

 secretul ăsta viu

 fă-le pachete sau pur și simplu

 aruncă-le cu putere

 înspre cine vrei tu să le înțeleagă taina

 să se ungă cu ele pe la încheieturi

 sunt bune de rele

 previn și vindecă tot felul de bube

 astâmpăra foamea 

 setea și uneori provoacă 

 aproape instantaneu 

 orgasmul

întrebare cu final neașteptat

 mi-aș îngropa cuvintele

 de vii

 într-o tăcere mai tăcută 

 decât a ta

 și mai adâncă decât o moarte

 nepătrunsă încă

 în toată profunzimea ei

 dar ce fel de om 

 aș mai putea pretinde că sunt

 în nici un caz

 unul

 sau nici acum nu știi că

 pe poet nu cuvintele îl ucid

 ci nerostirea lor

 el nu știe să tacă la fel de frumos 

 de dureros- apăsat

 așa cum taci tu peste sufletul meu

 piatră de mormânt

lespede rece

 tu ce faci atunci când te petrece

de la un capăt la celălalt

dorul de cuvânt 

pe scurtătură

 te căutam cu gândul 

 pașii mei s-au pierdut adânc 

 în gropile din asfalt 

  

 iarna asta a nins doar  

 în cărțile de povești 

 ca-ntr-un poem mai vechi 

 cu fulgi beliți 

 de alb... 

mi se părea a tine

 tremur la ușa ta

 ca un milog al sorții cu 

 cuvintele degerate

 în sufletul meu

 s-a instalat hipotermia

 deja văd îngeri 

 peste tot numai îngeri

 seamănă cu tine

 dar nu răsar...

pleacă-ți ochii

 Coboară-ți privirea

 Și dacă nici acum nu mă vezi

 Înseamnă că am murit

 Înainte de vreme

 Strivit sub călcâiul tău de plumb

 Căutând să-ți sărut glezna

 Din care m-ai născut

 Să te dor...

punct și de la capăt

 la mulți ani

 și fiecare cu durerea lui

 tu ești a mea

  și mă dori ca un sfârșit

 de an- început... 

să-mi întoarcă cineva lumea pe față

 nici aerul nu-mi priește fără tine

 apa mi se pare otrăvită

 mâncarea stricată și inima 

 inima parcă nu mai vrea să bată

 în corpul ăsta străin

 pe care nu-l mai recunosc