miercuri, 30 aprilie 2014

Zise la rând (pseudopoeme)

 1. în ochii aceștia mi-aș putea pierde sufletul
și nu de sufletul meu mi-ar păsa
ci de lacrimile acestor ochi în care sufletul meu
s-ar putea pierde...


2. Dacă există ceva mai frumos decât tine pe lumea asta,
 Aceea trebuie să fie reflexia ta în ochii mei, când facem dragoste
 Și te văd, cea mai frumoasă femeie de pe pământul meu.


3. Oare câți pași mi-ar mai fi trebuit s-ajung la inima ta,
 ori nici un triplu salt mortal n-a fost suficient
și sufletul meu a ajuns cu o moarte înaintea mea, la tine.


 4. De curând mi-am găsit o nouă preocupare
 Asist cuvintele muribunde și habar nu aveți voi
 Câte cuvinte mor într-un singur gând 
 Neîmpărtășite.


5. Diferența dintre durerea ta și suferința mea,
 este că pe tine te doare-n cot, iar pe mine peste tot!...


6. În fața cuvintelor mele stă întotdeauna o femeie, 
Iar în spatele lor, toată dragostea mea pentru ea.


 7. Cineva mi-a spus să nu mai vorbesc despre moarte
 Și-am mai murit puțin cu fiecare cuvânt interzis.


8. M-am oprit o clipă să-mi trag sufletul
 Și l-am tras până am rămas cu celălalt capăt în mână.


 9. Uneori cuvintele nu transmit exact ceea ce vreau să-ți spun 
 Și-atunci, tac și eu, ca să mă înțelegi întocmai.


 10. Nicio iubire nu-i prea mică pentru buzunarul meu rupt,
 Doar cuvintele mă strâng uneori când vorbesc despre dragoste
 Și-atunci, m-apuc și-o pictez în toate culorile care-mi vin în minte.


11. Mi-au murit pantofii înainte de ultimul drum
 și toate pietrele au spus ia uitați-vă și la desculțul ăsta
 apoi au crăpat și m-am trezit respirând...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu