chip pierdut

 ți-ai pierdut chipul
 printre frunze rostogolite de vânt
 foșnesc imagini uscate cu tine
 mai aveai verde în ochii ăia
 străluceau luxuriant în vitrinele bogaților
 smaraldul se vinde scump
 pe tipsii mari de argint
 la prețul egal cu
 un chip pierdut
 printre frunze...

de ce m-ai decostit Doamne???

 mi-ai lăsat în oase lipsa
 și în ochi atâtea toamne
 un pământ întreg de frunze uscate
 să-mi învelesc inima bolnavă
 când mi-o fi mai frig și somn  
 de-un vis cu tine...

și copacii plâng

 nu te-am întrebat niciodată
 de ce plâng copacii toamna  
 cu frunze
 oamenii au lacrimi
 și ochi aplecati să le verse
 inimă să-i doară
 și suflet în ei să le pese
 de ce plâng copacii toamna
 cu frunze

angrenaj

adormi împrăștiată  
în mii de bucăți  și tot atâtea zări 
visezi deja la ziua de mâine  
și cum te-adun  din cioburi risipită   
mai întreagă ca niciodată  
în brațele mele  gata să te cuprindă  
până la ultimul segment  
asamblată

tu, eu și bacovia

fii tu răsăritul
dimineților autumnale
când mă trezesc
cu gândul tresărit la tine
și-afară plouă
închis din cerul deschis
ca o rană mai veche
uitată de timp
să cadă toate ploile de plumb
revărsate în versuri violete
din toamnele lui bacovia

cuvinte

 ți-aș cânta femeie
 la fluierul piciorului
 balade rock
 să-ți suflu în oase
 tinerețe fără bătrânețe și poftă de viață
 câtă încape  
 între coapsele tale
 mi-aș astâmpăra setea de cuvinte
 neastâmpăratele mele
 cuvinte

într-o noapte albastră

m-am visat cu tine-n brațe
până când într-o dimineață
te-am aflat cuibărită între coastele mele

pasăre măiastră
cu aripile înfășurate în jurul trupului meu
ca și cum ai fi îmbrățișat cerul
într-un ultim zbor...

care de fapt era primul
dintr-un șir indian de nopți albastre
numai bune de visat

dumnezeul meu

îngeri și demoni
plâng deopotrivă
descăltați de cuvinte
la ușa inimii tale femeie
cerșind cu lacrimi
lacrimi de foc
incandescent potop
cuvântul ăla izbăvitor  
a toate cele
făcute și nefăcute
pământești
când mă uit la tine
și poftesc


arde pielea pe mine
și mă dezbrac de toate cuvintele
ascuțite să taie-n carne vie
tăcerea pâna la os

optică

a început să-mi putrezescă vederea
de când stau și te privesc
ca un ceas neîntors cu limbile amorțite
într-o tăcere rece ca moartea
atunci când mi-a îmbrățișat cuvântul
și m-a sărutat franțuzește
pe gură...

.......

 liniște
 mi s-au îmbolnăvit cuvintele
 de tăcere

poezie

rătăcesc printre cuvinte
nu mi-e teamă de neînțelesul lor
știu că de fiecare dată
mă vei găsi înainte mea
aiurând impersonal
printre pronume personale
care nici măcar nu mă cunosc
așa cum mă știi tu

un amețit pierdut printre rânduri
căutând mereu drumul
spre tine

ce înseamnă te iubesc?!

 de fiecare dată  
 când mor ucis de tine femeie
 o alta mă naște
 să mă iubească până crăp  
 în mâinile ei
 cu dragostea schilodită pe limbă
 șchiopătând  
 cuvinte de neînțeles

scânteietor

ard în tine dorința
cu rădăcina adânc înfiptă
în eroticul imaginației tale
ca un mădular erect
care îți răscolește creierii
și-ți tulbură mințile
pierdute sub mine

deasupra ta eu
mă scufund în adâncurile tale
căutând frenetic
celălalt capăt al lumii
unde cerul
se confundă cu pământul
iar gravitația
e zero

e ora exactă

Când mă închin ție
nu mă doare nicio coastă
de prea stat în genunchi

doar rugăciunile
devin uneori prea mici
și mă strâng cuvintele
dacă nu ți le spun
fix în momentul ăla
mă sufoc...

pentru fiecare există
câte-o oră exactă
potrivită după chipul
și asemănarea ta

tu vino!

privirea se oprește acolo
unde ochii mei te văd

îmi bate toaca-n piept
a început de astăzi
ieri s-a sfârșit

liturghia firii continuă
răstignită pe altarul timpului
clipa...

și noaptea abia a început

tu cu ochii ăia calzi
sub pleoapele cărora
mi-am ghemuit sufletul
să nu-l prindă ploaia
rătăcind pe străzi întunecate
doar umbrele copacilor (înfrigurați)
parcă mai ieri atât de vii
astăzi doar niște fantome
bântuind în noapte
câte-un trecător întârziat
eu nu mă mai grăbesc nicăieri
te iubesc și atât

poker table

noaptea te aștept
cu inima îmbrăcată sumar
să facem dragoste
cu sentimentele pe masă
ca un joc de poker
pe dezbrăcate în care
"câștigătorul" ia totul
și-l împarte cu "învinsul"
până nu mai rămâne
nimic din noi neîmpărtășit

step by step

m-aș putea naște din voi

câte o mână
un deget și așa mai departe

văd aproape
aproape că văd bine
zoom in
iar când aș ajunge în sfârșit un întreg
să mor de dragul vostru
cum îmi place mie
și-mi place încet
foarte încet
cel mai încet
încet de tot...
câte un ochi o ureche
piece by piece

cina cea de taină

dacă vrei să faci o faptă bună
pune o pâine mare pe masă și-o cană plină cu vin
apoi mergi afară și invită-l sub acoperișul tău
pe primul om care te va urma fără să te întrebe de ce
așează-l la masa ta mănâncă și bea cu el
iar copiilor tăi atunci când îi vei avea
și te vor întreba dacă există Dumnezeu
să le răspunzi că mai demult într-o seară
ai cinat cu El și El cu tine...

tu

tu m-ai făcut să iubesc toamna
așa cum n-am iubit-o vreodată
cu ploile ei și frigul ăsta umed care
ne ține inimile prizoniere în casă
să nu le bată vântul și să le usuce
cum se veștejesc frunzele
când se leapădă copacii de ele
ca niște striperi de sezon
cu hainele sfâșiate de-o vară în călduri
alimentând canicular
fanteziile poetelor

în numele tău

tu cea cu sufletul mare
cât o golgotă
nicio iubire nu va fi prea mică
să fie răstignită
pe toate crucile răsărite
din pieptul tău
ca ciupercile după ploaie

inima mea se înmoaie
și cred!

bun venit insomnie!!!

ce ciudat iubito...
ai observat cum stelele
își destramă lumina
vise deșirate-n întuneric
înghesuite toate într-un gând
de parcă ar vrea să se încălzească
așa cum ne încălzeam noi
unul de la trupul celuilalt

(îți amintești noaptea când
ne chinuia frigul iar aeroterma aia
n-a vrut să funcționeze neam)


s-a dus dracu somnul meu
și ideea nocturnă de noapte bună
bine ai venit insomnie
cu gândurile tale negre cu tot
ca niște gheare ascuțite
gata să-mi sfâșie inima
în fâșii subțiri de iarnă clonată
la congelator

toc toc toc

uneori iubirea umblă pe tocuri cui
înjunghie inimi cu viteza luminii
nici măcar nu-ți dai seama că ai rămas pe întuneric
că-ți mai stinge o dată lumina și-nc-o dată
până când într-un sfârșit simți și tu pe pielea ta
cât de polară poate fi o noapte polară
abia atunci când uiți cu totul de încălzirea globală
și-ți amintești că uneori iubirea
umblă pe tocuri cui

aparențe/ omule...

... în ecuația asta

nimic nu-ți dă cu rest
ca și când
nu ți-a mai rămas decât
suflarea aia caldă din plămânii tăi reci
transformată în abur la contactul cu aerul
după care
nici măcar aia nu-ți mai aparține
de-fapt...
n-ai fost al tău niciodată
pământul te-a avut dintotdeauna
doar te-a lăsat să crezi că-ți ești
și-ai fost un timp
atât cât ai crezut dar
te-ai pierdut odată cu credința ta.

... și cuvântul se va întrupa în brațele mele

mi-e dor de tine
și oasele mă dor
cerșind o mângâiere
atinge-mă aripă
vindecă-mi zborul
și nici cerul
n-o să mă mai doară
cu tot albastrul lui
atunci când
voi atinge stele
în numele tău însuflețit
pe buzele mele
cuvânt...

V8

astăzi cuvintele
îmi alunecă pe limbă
de parcă
m-aș da cu sania
pe sânii tăi
acolo întotdeauna
nu știu cum îmi pierd cotrolul
între coapse alea
nechează
o herghelie întreagă
de cai putere
fornăie sălbatic în mine
și mă transform
dintr-o mie de dorințe
într-o singură vrere

love is my religion

te-aș strânge-n brațe
ca pe dumnezeul meu
iar din icoane înrămată
mi-ai zâmbi doar tu
eu aș îngenunchia smerit
la picioarele tale femeie
cu buzele împreunate sărut
să-mi închin pios iubirea
bolborosind în gând
la fiecare zece teiubescuri
câte un mi-e dordetine
și tot atâtea slavăceruluicăexiști
amin!!!

un cuvânt pe zi (la control) +80 :)

când spun țâțe
vă oripilați toți
de parcă l-ați văzut
pe dracu gol pușcă

gloanțe oarbe fraților
gloanțe oarbe

uite că zic:
țâțe țâțe țâțe
da țâțe

for god sake
e doar un cuvânt
dintre multe altele
care de altfel
sună neobișnuit de firesc
nu-i așa

i`m sorry
și să mă ia naiba
dacă-l voi silicona și pe-ăsta
nici măcar
de dragul vostru

mie îmi cântă
oda bucuriei...

ps: și acum zâmbiți!!! :))

atunci...

... când sâmburele iubirii  
 a încolțit în inima mea
 demonii din mine urlau  
 ca niște descreierați
 până au tăcut de tot
 în întunericul ăla risipit  
 cu o singură scânteie
 o mare de lumină  
 s-a revărsat atunci
 mi-a inundat sufletul  
 zâmbetul tău

atemporalo

 de câte ori mă uit la tine
 nu știu ce-i faci inimii mele și bate
 bate nebuna la ușa inimii tale
 de parcă n-a mai văzut atâta frumusețe
 într-un singur trup de femeie
 (valabilă)
 și te privesc
 te privesc și-mi spun
 că pentru tine încă  
 nu s-a inventat termenul de garanție
 îmblânzitoare de zei
în preajma ta timpul e doar
un animal de casă
l-ai domesticit si pe-ăsta și lumina
 lumina aia din ochii tăi
 oare ce demon te-a creat
 să fii atât de frumoasă
 încât mă dori
 ooo tu satană chip angelic
 ai milă de sufletul meu și ochii  
 ochii mei nu vor mai sângera atunci
 când mă uit la tine și poftesc  
 cu durere-n cuvânt
 o atingere una singură
 și trupul  
 trupul meu se va tămădui  
 în mâinile tale  
 până la ultimul os nemângâiat
 voi simți atingerea ta  
 ca pe-o  binecuvântare a zeilor
îngăduind acest dulce blestem
 vis și fantezie  
 cu parfum de poezie și versurile
 versurile astea  
 miros a tine...

punct si de la capăt totul capătă sens

 un lucru e sigur
 fiecare clipă de așteptare
 ne-aduce mai aproape unul de celălalt
 până când între minus și plus
 vom fi noi infinitul
 iubindu-ne o clipă de eternitate
 dup-aceea
 mai vedem noi...

keep counting

Ai idee ce înseamnă
o clipă de eternitate
măsurată în secunde?...

E ca și cum te-aș pune
să mă numeri pe degete
până la infinit!

prefigurare

 și se face așa  
 ca și cum chiar aș vedea  
 adânc în inima ta  
 mi se-arată iubirea
 fără maluri cu sălcii plângătoare
 doar lapte și miere
 îmi dai să sorb cu nesaț
 dintre sânii ăia
 se crapă de ziuă azi
 îl întrevăd deja pe mâine
 printre picioarele tale  
 ferestre deschise
 către ce va fi...

despre noi

 despre noi

 scoate-mi un ochi
 și te voi iubi doar cu celălalt
 te-aș vedea la fel de frumoasă da
 chiar și așa cu un singur ochi
 te-aș iubi cum iubește un chior lumina
 lumina aia din ochii tăi
 atunci când privesc adânc în ei
 ne văd împreună și mâine
 și nu mă mai tem de întuneric
 noaptea o zugrăvim amândoi în vers alb  
 ca prima zăpadă căzută iarna asta
 suntem poeți iar viața
 viața noastră e o poezie de dragoste
 scrisă la două mâini

totul începe cu noi

 ne îmbrățișăm respirațiile
 buzele pe buze se-adună sărut  
 respirăm unul prin plămânii celuilalt
 aerul devine puțin  
 vrem mai mult tot mai mult  
 și parcă nu ne mai ajungem
 cât e ceasul de rotund tic-tac tic-tac
 cercul se strânge în jurul nostru
 iubim contratimp  
 facem dragoste pe apucate
 ca și cum chiar s-ar sfârși lumea  
 odată cu calendarul mayaș
 când de fapt totul abia începe  
 și începe cu noi

let it snow let it snow let it snow

 ninge cu fulgi de ciocolată
 poaiana-i plină de lumină
 și rima asta-i o ruină  
 îngropată în vers alb  
 cu temelie cu tot și ninge
 cu fulgi catifelați de ciocolată
 în luminiș ciutetele mor
 la fel de poetic ca altădată dar pe mine  
 cel mai tare și cel mai tare
 mă doare moartea căprioarei
 și că nu mai pot să plâng și să mănânc
 de-atâta moarte răsfoită și ninge
 ninge cu fulgi de ciocolată

 poate fi și ăsta un semn
 al sfârșitului sau poate
 poate al unui nou început
 cine știe

heart beat

 tu care-mi faci inima să bată  
 ce dor te-aleargă de fugi așa  
 ca o nebună de fericire  
 prin arterele mele deszăpezite
 odată cu toate iernile topite
 în zâmbetul tău
ah dac-ai ști ce dragoste te paște  
 la încheietura zilei cu noaptea
timp de vis și împlinire
 aici în brațe calde  
 sub clarul becului de 100w  
 ne umplem unul altuia
 goluri rămase pe-ntuneric
 din vieți anterioare
 în care n-am trăit niciodată
 un vis până la capăt...
dar cu tine
 cu tine simt că pot atinge lumina
 fără să mă ardă în capul pieptului
 vreo durere neîmblânzită de mâinile tale
 atunci când mă atingi cu toate degetele
 și-mi faci inima să bată  

mă doare, deci exist!

 ce apăsare și cât plumb
 mi-ai turnat în suflet doamne
 până chiar și să respir
 mi-e greu  
 îmi târai existența prin hârtoapele vieții
 ca pe-un cadavru fără cap
 îmbălsămat cu vise și speranțe putrede
 colcăie în mintea mea
 deșarte iluzii
 și voi
 ăia de-acolo da  
 ce vă uitați așa la mine
 n-ați mai văzut morți umblând
 cât de vii sunteți voi
 cât???...

resurection

 în gândurile mele
 toate rugăciunile  
 miros a tine

 candele parfumate
 pe altarul iubirii

 cuvintele mor  
 în the name of love
 sângerând surd
 pe crucea tăcerii

 eu aștept  
 cu sufletul amanetat
 a treia zi...

 să-ți spun că 
 te iubesc!!!

prea multe ploi și atâta neculoare

 în tabloul ăsta cu rama putredă  
 până chiar și curcubeul s-a decolorat  
 crepusculare nuanțe dar atât de simtibile încât  
 mi se strâmbă oasele de frig
 și-mi tremură cuvintele ghemuite sub limbă
 într-o tăcere hibernală...

ninge sintetic

(2/1, 5/7/5)

 ce dacă afară ninge  
 când îmi zâmbești tu
 toate iernile trecute  
 prin oasele mele viscolite  
 se topesc și-mi curg streșinile  
 după tine primăvară  
 cu înfloriri pictate  
 vitraliile sufletului meu
 în culori calde  
 iubirea ninge sintetic
 cu petale scuturate de cireș
 mai ceva ca-n basmele nipone
 în stil haiku...
 pământ dezmorțit
 o altfel de ninsoare
 floare de cireș

desculț

 aș topi sub tălpile goale
 zăpada până la tine  
 gândul l-am trimis deja înaintea mea
 să desfunde toate cărările  
 troienite de atâta viscol
 mi-au rămas visele înzăpezite  
 undeva pe calea lactee
 singura cale după calea victoriei
 care nu intră  
 în programul de lucru obișnuit
 al drumarilor

homeless soul

 n-aveam casă
 masă și nici soare  
 la fereastră
 m-ai lăsat să locuiesc în tine
 m-ai hrănit cu iubirea ta
 și mi-ai zâmbit  
 la ferestrele ochilor deschiși
 se luminase
 de ziua
 așadar
 să nu mă întrebi de ce

de leac

 și când te gândești  
 că eram incurabil
 așa mi se inoculase  
 că nu există leac  
 să mă tămăduiască  
 de toate zilele alea în care
 așteptam noaptea  
 să mi te-aducă odată cu ea
 s-adorm realitatea
 legănată între două gânduri
 tu îmi erai visul
 îmi erai visul
 erai visul
 visul...

minunată minune

... și mâinile
 mâinile astea două
 zadarnic ar cuprinde necuprinsul
 dacă nu te-aș putea îmbrățișa
 ah și zâmbetul  
 zâmbetul ăla
 din care îmi naști de fiecare dată
 paradisul
 ce soare care stele
 când eu în ochii tăi descopăr
 atâtea galaxii neștiute
 încât aș putea crea universuri noi
 și vise neexploatate încă
 ce gânduri care fantezii
 și ce minune minunată îmi șezi
 în brațe tu

cat mai sus sus sus

cerul e mai înalt
atunci când
mă ridic în tine
ca un condor
cu aripi infinite
străbat eternitatea
unei iubiri
în care nu există
limita de zbor
doar plutire

visători

 mâine nu știu ce zi e
 știu doar că mi-e dor de tine
 și că noaptea trecută mi s-a părut prea mică
 pentru un vis atât de mare
 în care se făcea că noi doi  
 sfidam de la un capăt la celălalt
 realitatea

take cover

 intensificări verbale  
 cuvântul suflă puternic
 pe alocuri se creează condiții de contradicție  
 și plouă în cantități semnificative
 cu motive de război inevitabil totul
 degenerează într-o luptă corp la corp  
 de-a lungul și pe latul patului
 două piepturi goale ciocnindu-se sistematic
 coapsele se lovesc frenetic și gurile  
 gurile noastre mușcându-se reciproc
 ne lingem unul altuia rănile  
 până nu mai sângeram apoi  
 fiecare se retrage în pielea lui
 regâdind strategic următoarea bătălie
 așteptăm condiții favorabile

stand up

 ridică-te femeie
 scutură-ți aripile de pământ
 și mușcă din carnea cerului
 cu dinți de zbor
 până va sângera albatru  
 infinitul...

just like that

flyng like an angel
 cu aripi de lut
 mi-ai tăiat în două cerul
 sângera albastru
 royal
*
 walking like a women
 cu glezne delicate
 în pantofii aia ți-ai bătut în cuie
 membrele inferioare ca fiind  
 cele mai frumoase picioare
 trase în cea mai fină ciocolată
 delicioaso!!!...

sub-zero

ești rece iubire  
și-n mine viscolește un dor  
la fereastră flori de gheață   
au înflorit peste noapte   
a nins și e atâta alb   
prea mult alb în visul ăsta  
troienit...        

mi s-au înzăpezit  
cuvintele 

înșiră-te mărgăritare

suflet deșirat ce mai aștepți azi 
ziua de mâine mâine nu există 
asa cum nu poti sa fii aici si acolo 
in acelasi timp înșiră-te mărgăritare
 pe degete delicate de femeie 
respir-o până la ultima suflare  
să ți-o dai în brațele ei vei afla 
cu-adevărat fericirea iar dacă atunci
 când te vei trezi nu va mai fi nimic  
din toate acestea înseamnă că 
ai visat frumos prea frumos 
ca să nu trăiești totul azi nu mâine
mâine nu există doar acum

suflare de vânt

  hai să nu vorbim despre durere  
  afară plouă ca înăuntru mai bine  
  întinge cuvintele în tăcerea mea 
  până când într-o zi o să te saturi  
 să-mi tot numeri coastele iar eu 
 să-mi amintesc așa la nesfârșit  
 cât de tare poate să doară  
 gândul articulat în cuvinte  
 vai de coastele mele 
 și fiecare silabă  

 sunt necuvânt pe buzele tale uscate  
 suflare de vânt    

cimitir de cuvinte

visez o realitate  
din care n-aș vrea  
să mă mai trezesc   
de fiecare dată la fel  
într-un cimitir de cuvinte 
printre cruci vii 
respirând atâta moarte  
mi se face greață  
de viața asta uneori  
nu-ți oferă nici măcar  
o lămâie 

power nuke

arzi în mine  
și mă dori  
ca o Hiroshima    

iubirea  
această enola gay  
cu aripile ei   
de pasăre rock  
poartă în cioc   
un dor nuclear 

russian roulette

uite  
uite cum mi se usucă brațele  
în așteptări bântuite de  
(nothing is happen)...    

și viața  
viață se învârte ca o roată a norocului  
dacă pică  
pică 
dacă nu  
cade    

uite  
uite de-aia unii dintre noi  
umblăm juliți în genunchi  
cu coatele jupuite de dureri mai vechi  
și toate-s noi 


 eu și cu tine  
tu și cu mine... 

super star

treci prin inima mea măcar o dată   
aș înstela urmele tălpilor tale desculțe  
ca pe walk of fame cu toți pașii ăia de divă  
nu-mi stinge încă lumina mai lasă-mă   
lasă-mă să te visez cu ochii deschiși   
ca și când mi-ai fi așa să îmi zici că ești   
iar eu să-ți spun că măcar o dată  
te-aș trece prin inima mea...

atât!!!

te iubesc și atât  
restul e neșansa mea  
de a-ți împrumuta singurătatea  
până data viitoare  
când te voi iubi din nou...  
și atât

tresărire

când ți-e mai dor  
de albastru  
colorează-ți cerul  
cu un zbor  
infinit  
cuvintele mele  
să-ți fie aripi  
de suflet 

crimă cu premeditare

într-o zi
o să mor cu dragostea pe limbă 
necrezută 
și nu moartea o să mă doară cel mai tare 
ci îndoiala ta...   

de jos în sus

dacă pierdut fiind m-aș căuta   
mă voi afla în brațele tale  
aș descoperi paradisul   
ori tu deja semeni cu dumnezeu  
când te privesc din genunchi  
sângerez iubire și-mi cresc aripi  
până sus la tine mă înalț 
ca o rugăciune de seară 
rostită înainte de culcare  

în urma mea pamântul  
se face cât un punct

simulare

când ochii mei  
în ochii tăi se pierd  
mă regăsesc în tine  
ca un vis rătăcit  
în căutarea împlinirii  
și-mi cresc aripi  
aripi de speranță  
simulând un zbor în doi  
pe timp de noapte  
cu aterizare forțată  
în realitate...   

încă un vis

azi noapte te-am iubit  
până la capătul lumii și-napoi   
nu știu ce m-a trezit dar  
se crăpase deja de ziuă  
în ochii mei soarele strălucea  
ca și când mi-ai fi zâmbit tu 
din depărtări abstracte și parcă   
parcă nu se mai face odată noapte 
să mai fur un vis cu tine  
și-n ochii tăi să zbor   
spre împlinire...

vine, vine...

dacă ai ști  
câte erecții ard în mine  
și că pe toate  
le-aș stinge în tine  
până la ultima scânteie   

mi-as da drumul   
la toate cuvintele pe care  
buzele mele 
le-a sădit astă toamnă  
între sânii tăi   
săruturi 

 răsar prin porii pielii tale  
ca firele de iarbă   
la lumina soarelui   
de primăvară 

vis de iubire

în brațele tale femeie  
mi-ar crește aripi  
până în paradis te-aș purta  
cu ochii închiși 
să nu mai știu drumul înapoi  
doar cerul din ochii tăi  
veșnic senin l-aș păstra  
ca pe-o amintire vie   
a clipei în care m-ai născut   
din pântecul inimii  
vis de iubire 

concentrici

(Kamasutra)   

dacă n-ar exista o poziție  
aș inventa-o cu tine   
într-o noapte când  
noi doi vom sfida împreună  
toate legile fizicii   
gravitând
în jurul axei noastre 

iartă-mă că-ți sunt

 durerea ta 
 nu-mi e deloc străină  
mă răscolește   
ca și cum  
fiecare dintre lacrimile tale  
îmi aparține  
iar dacă uneori cuvintele  
mai și dor   
ar trebui tăcute azi 
 până la ultimul   
poate doar
iertarea să vorbească
și gândul bun  
de mâine... 

a ochilor mei

tu ești puntea dintre  
vis și fantezie  
eroticul imaginației mele 
scăpărat dintr-un gând   
încins prin frecare de alt gând  
și totul se transformă  
într-un 4 July  
ca o ploaie de stele 
peste formele tale curbe  
se prelinge  
perfect lumina

tresăriri

 toate dorințele   
 legănate între sânii tăi  
 s-au trezit în mine  
 și mă ard  
 până la ultima vrere  
 mă consum  
 când goală tu  
 îmi umbli prin gânduri  
 bat la porți de vis  
 așteptând   
 să-mi deschidă larg  
 împlinirea 

voi exista...

în fiecare particulă de oxigen  
pe care o respiri tu  
în freamătul frunzelor   
atunci când mor  
voi fi ultima lor suflare  
adiere de vânt nebun 
căutând adăpost între sânii tăi  
doar dushul să mă mai plouă  
ca într-o zi de vară 
trecută printre picioarele tale frumoase  
parcă și cerul e mai albastru  
mai senin  
mai...   

nud

dezbrăca-mă de cuvinte  
și lasă-mă-n tăcerea goală  
ascult-o în liniștea clipei exacte 
privește-mi necuvintele   
adoră-le ca și când   
ți le-am mai spus cândva  
îmbrăcate în cele mai excitante sensuri  
asortate cu pielea ta catifelată  
luând forma curbelor
perfect mulate pe trupul gol  
ca niște desuuri transparente  
prin care se întrevăd  
toate fanteziile mele erotice  
cum mă dezbraci de cuvinte  
și mă lași așa în tăcerea goală  
uitându-mă la tine 
cu toată erecția  
înainte

când mă închin ție

când mă închin ție  
crește inima în mine 
pupilele se dilată și  
tot ce văd ești tu  
împrejur ca din pământ  
răsar cruci ori sufletul meu 
s-ar lăsa răstignit 
pe fiecare dintre ele  
din prea multă dragoste  
când mă închin ție 

pre(a)spălat

m-ai spălat cu pietre  
până am devenit curat   
ca lacrima din ochii tăi    

nici un păcat nu mai respira în mine  
în mâna ta o piatră mă mai căuta  
era vie     

si era târziu mult prea târziu  
eu nu mai eram decât un mușuroi de pietre  
moarte de mâna ta

(po)vestită

cel mai singur om de pe pământ 
așa m-ai lăsat tu atunci într-o gară 
unde trenurile putrezeau de vii pe șine moarte 
și oasele îmi scârțâiau pe sub piele 
nemâgâiate de secole imaginate cu tine 
am visat cu ochii deschiși larg 
către un viitor care se pare că nu ne-a aparținut 
n-a fost nicicând al nostru 
așa cum tu n-ai fost niciodată a mea iar eu 
eu inventam povești de dragoste 
despre noi...  

și eram 
eram atât de al tău!

daily love

azi e doar vineri și atât  
nici ieri nu te-am iubit   
în cinstea vreunui sfânt   
dragobeat de iubire  
ci ca de obicei  
(începând cu începutul   
și continuând cu continuarea)  
dragostea face parte  
din ritualul liturgic
al vieții mele de zi cu zi  
în care tu ești  
crucea pe care mă răstignesc   
de bunăvoie și nesilit de nimic  
moartea și învierea mea 

doamne cât ești de frumoasă

ești atât de frumoasă  
că mi se trezesc  
din adormiri uitate  
toate visele legănate noaptea  
între sânii tăi    

între noi doi  
împlinirea se cască larg  
ca după un somn prelung  
cât un sărut infinit  
pe buzele tale nesfârșirea  
e dulce... 


 ca un vis  
de zahăr candel

din ciclul (share love)

astăzi suntem cu toții  
numai inimi și aripioare  
fluturând încolo și încoace   
iubire iubire iubire  
doamne câtă iubire zace în noi    

(nici n-am știut)    

îmi vine să ies gol în stradă   
să strig cu buzele tremurând cuvinte  
mii și mii bâlbâit de emoție   
și însemnătatea zilei de astăzi m-a copleșit   
așa deodată    

(nicidecum frigul de-afară)      

iubire iubire iubire  
doamne câtă iubire  

și ce minune minunată    

strămutare

tu salcie  
cu lacrimile plete   
mută-ți trunchiul  
pe malul meu  
și nicio apă   
n-o să-ți mai înece  
rădăcinile   
când între două respirații  
și-o bătaie de inimă  
am să-ți legăn  
plânsul   

refren (antidor și antistres)

 Azi nu ți-am spus că ești frumoasă, 
 nu, nu ți-am spus că te iubesc  
și-mi plouă cu găleata-n casă,  
dar nu cu apă, ci cu vers.  
Azi nu ți-am spus că ești frumoasă,  
nu, nu ți-am spus că te iubesc,  
ți-am scris acest refren în transă,  
ca antidor și antistres...   

descărnat

mi-e zâmbetul pocit 
de o tristețe naturală  
mai naturală decât  
o pereche de sâni siliconati  
și-mi vine așa dintr-odată  
să-ți plâng în poală  
cu lacrimi prefabricate de dureri   
clonate pe banda rulantă  
a vieții...

și lumea tocmai începea din nou

știi 
uneori mă întreb oare 
ce gust ai 

miroși atât de bine 
a dragoste în floare 

cum să nu-mi vină să polenizez 
ca un bâzoi în călduri
cu aripi de cacao 

ți-am spus că-mi place rahatul 
cu biscuiți... 

azi la ruși a căzut
un meteorit 

apoi 
apoi a început să ningă peste noi 
cu fulgi beliți 

de alb  

zidul plângerii noastre...

când mă uit la tine  
mi se usucă gura  
și te vreau cu sete  
așa din picioare  
cu fața la perete  
să te împart cu zidul greu
de sub sânii tăi 
iar tu să-mi spui că
mă vrei doar pe mine  
că tu ești cărămida  
iar eu mortarul  
și că împreună suntem  
zidul plângerii   
noastre...  

de-atâta eu

nu mă întind   
curcubeu peste tine  
eu sunt cer   
până dincolo    

acolo ochii tăi  
nu pot pătrunde  
cu privirea...    

dar mă poți simți  
atunci când nu mă vezi  
nemărginire    

infinitul meu 

jurnal

nimic interesant   
doar câteva păsări aiurite  
cu aripile mutilate  
de atâta zbor în gol  
se izbesc de obrajii mei  
și-mi scutură privirea  
neclară de gânduri abstracte  
cu plămânii înegriți  
de-atâtea nopți fumate  
miroase a vise cu  
arsuri de gradul trei și patru  
pe toată suprafața  
somnului nedormit  
în leagănul brațelor tale  
eu doar acolo știu   
să mă mai împlinesc  
(vis) al tău  

triped

azi am văzut   
un câine  
îi lipsea un picior  

ca din senin  
o lacrimă schiopăta 

infirmitatea lui  
mi-a adus aminte  
cât de mult...
  

îmi lipsești tu.

o idee

m-aș face aripă de vânt  
prin părul tău să mă petrec   
alene ca o mângâiere  

atunci când zborul doare  
și cerul se mută pe pământ  
picătură cu picătură  
de ploaie...    

tu să-mi tremuri în nări  
suflare de viață  

eu ți-aș sufla-ntre sâni  
câteva bătăi de inimă în plus  
să nu spui dup-aceea...    

că n-ai avut timp
să-mi respiri cuvintele
până la ultimul 

strigă-mă pe nume

am să mai trec   
prin visul tău și mâine  
de mă vei primi  

tu să mă chemi 
cu sufletul deschis  
până la ultimul cer 
necuprins vreodată  
de privirile noastre   

 întotdeauna va rămâne 
 pentru noi acolo  
o stea de atins...    

s-avem ce face în nopțile  
în care nu ne vom avea

o culoare pe zi

tu ești un înger  
cu aripi invizibile  
decupate din suflări   
de vânt   

adesea te văd
umblând  desculță
prin visele mele  
îmi netezești pământul  
călcând... 

ca și cum ai zbura  
cu inima ușoară  

fulg de păpădie  
la firul ierbii crud  
tinzând către   
înălțimi amețitoare 
beată de albastru  
metil    

eu azi văd totul  
în portocaliu

mugur de vis

în ochii tăi femeie  
mi-am regăsit lumina  
pierdută cândva  
într-o noapte    

doar tu   
în gândurile mele  
sfidai întunericul  
și-mi erai    

mugur de vis 
plesnind în înfloriri   
se scuturau irișii la streșina privirii  
peste sânii tăi albi    

și tu râdeai  
râdeai a primăvară... 

cronica unei picturi

patimă și culoare  
îmi inundă privirea    

într-un colț   
ferit de lumină  
un violoncel se dezbracă   
de toate durerile    

strunele se întind încordate  
pe note albastre    

într-un alt colț  
o vioară își plânge  
neîmplinirile    

simfonia vieții  
continuă... 

vorbește-mi...

despre frenezia coapselor tale  
cuprinse de flăcările dorinței  și lasă-mă să-ți ascult sânii  
cum cresc în mâinile mele frământați   
la lumina ochilor aprinși să ardă din priviri  
pofte uscate în așteptări măsurate cu limba de-un cot  
până acolo între picioarele tale ude  
mi-aș stinge setea asta nebună care mă arde înăuntru  
și dă pe dinafară din mine revărsată  
pe coapse pe sânii peste tot...   

Vinerea

vinerea o aștept 
de fiecare dată ca un orb 
pe cale să-și recapete vederea 
însă e doar o iluzie ordinară
un miraj indus de dor 
atâta timp cât nu pot fi cu tine și totuși 
în fiecare zi din săptămâna 
aștept vinerea și  mă mint sistematic
îmi păcălesc simțurile 
adulmecându-ți parfumul 
mimând atingeri 
se sparg baloane de săpun 
castelele redevin nisip 
și săptămâna începe din nou 
cu o zi de luni


fir-ar să fie!!!

mai e viață pe pământ

 de câte ori mă caut  
și mă găsesc înfipt în tine  
ca o rază de soare  
în sticla ferestrei   
din odaia sufletului tău  
cu flori la pervaz  
știu că nu m-am pierdut de tot  
că mai e viață pe pământ  
și în el...  

și că pământul respiră  
prin plămânii tăi  
sunt aer... 

lectură

te citesc  
te citesc și mă simt violat  
cu fiecare cuvânt  
deși sunt de acord  
încordat maxim acordat cu tot ce spui tu acolo  
atât de poetic  
atât de frumos mă simt  
fluid 
între picioarele cuvintelor tale  
(des)făcute  

 nu...   
nu m-au sedus  
m-au luat cu japca   
pur și simplu!!!

pentru tine

 pentru tine   
aș închide cerul  
într-o zi  
cu toate ploile lui    

le-aș excomunica  
într-un deșert  
niciodată plâns   
niciodată știut  
dar veșnic însetat

blestemată sete   
acolo unde   
cerul nu plânge  
pentru tine  
arde...

exercițiu de imaginație

mi-aș fi dorit să ne vedem  
să te privesc  
să mă atingi  
să rupem hainele de pe noi 
 până la piele  
tu să mă zgârii   
eu să te mușc  
și-n toată nebunia asta  
plăcerea să ne fie  
cămașă (de forță)  
să ne acopere goliciunea...  

de privirile noastre  
carnivore.   

despre iubire

despre iubire s-au spus multe  
că e așa și pe dincolo 
dincolo n-am aflat-o niciodată în căutările mele   
dar am găsit-o de fiecare dată în tine  
acolo în brațele tale femeie  
visele se împlinesc unul câte unul  
cochetând în taina nopții  
știută doar de noi  
cu împlinirea...  

până la ultima suflare

m-aș face aripă de vânt  
prin părul tău să mă petrec   
alene ca o mângâiere  

atunci când zborul doare  
și cerul se mută pe pământ  
picătură cu picătură  
de ploaie...    

tu să-mi tremuri în nări  
suflare de viață  

eu ți-aș sufla-ntre sâni  
câteva bătăi de inimă în plus  
să nu spui dup-aceea...    

că n-ai avut timp
să-mi respiri  cuvintele
până la ultimul 

vis albastru

mă dori albastru  
infinit de dureros    

zborul e doar un analgezic   
prescris după ureche  
de un medic orelist  
cu pretenții de cardiolog    

ce-i drept   
cu inima deschisă   
îmi spunea că   
n-o să mor  
nu azi    

astăzi doar mă dori  
infinit de dureros  
și atât.  

amintiri de la moartea mea (2)

să nu mă cauți  
eu am murit atunci mai demult  
când inima ta a devenit dintr-odată  
prea mică pentru dragostea mea mare  
și ai scuipat-o afară din tine   
amestecată cu sânge era clar   
sufereai de prea multă iubire iar eu  
eu chiar n-am știut să te iubesc mai puțin  
ori poate că și astăzi  
ți-aș fi respirat în păr  
parfumul   

nod de viață

aruncă-te în imensitate  
te voi prinde eu cu brațele mele  
îți voi înnoda trupul de trupul meu  
și nici cerul cu toate puterile lui dumnezeiești  
nu ne va mai dezlega de noi când   
eu te voi strânge și tu mă vei strânge la piept  
nod de viață.

atât de clasic

colorează-mi oasele  
cu mângâieri nuanțate  
apoi sărută-mi pielea  
până va deveni transparentă  
abia atunci vei putea citi  
printre coastele mele   
iubirea asta multicoloră 
care n-o să încapă niciodată  
într-un pur și simplu  
te iubesc! 

pastel zbanghiu (zâmbetul de azi)

Trei culori   
cunosc pe lume, restul,   
doar le știu...    

cum să le țin minte, toate,  
când sunt muci...  
de-atât rachiu.

cauză și efect

AI GRIJĂ...  iubito  
n-am decât  
ONE WAY TICKET   
și atât.    

DRAGOSTEA   
e ca o scară rulantă.    

DECLARAȚIA  
te ridica la cer.    

ZIUA IDEALĂ A UNUI BĂRBAT 
este când ea vrea...  
(sau când vrea ea)    

EL... i se ia  
,,CU TIMPUL,,   
oja de pe unghii.    

CUM FAC BĂRBAȚII DIFERENȚA 
dintre dragoste și sex 
își pun astfel întrebarea...    
(sau și-o pun)

ÎN ZIUA ÎN CARE M-AM IUBIT CU ADEVĂRAT, 
oare a fost dragoste... 
(la prima atingere)  
sau sex???

sedativ

întinde privirea către cer  
soarbe-l dintr-o înghițitură  
și dacă nici albastrul   
nu te vindecă de durere  
atunci iubește-o  
iubeste-o până se va plictisi de tine  
și n-o să te mai vrea 
nebuna... 

Mărțișor

Ți-aș pune-n piept sărut,  
să-l porți astăzi cu dor,  
sub sânul tău de lut,  
în semn de mărțișor. 

fantezie cu sâni și sfârcuri răsucite

dimineața   
te vreau așa goală  
la lumina zilei  
dezbrăcată de noapte  
cu sânii plini de vise   
în mâinile mele împlinite  
și sfârcurile răsucite   
la osutăoptzeci de grade  
între degete  
către răsăritul buzelor   
niciodată sătule   
și întotdeauna cu poftă  
o poftă nestăvilită  
de tine

poem șoldiu

ascunde-mă între sânii tăi  
doar ei să mă mai știe  
cu sfârcurile lor excitate  
să-mi recunoască fiecare respirație  
și buzele împiedicate de atâtea ori de ele  
"schioapătul" limbii erecte  
cu vârful scrântit în culoarea lor roz  
aș putea să mă vindec da  
de toate părerile de rău  
și nici un regret nu m-ar putea împiedica  
s-alunec până acolo jos  
între coapsele tale   
șchiopătând de plăcere....   

insomnie

 te-am căutat în albul nopților trecute  
dar orele mi te-au ascuns în întuneric  
de toate visele în care te-aș fi visat  
de la un capăt la celălalt al împlinirii  

bust de femeie

te-am desenat din gânduri și idei  
dintre cele mai obraznice  
sânii conturați în cuvinte rotunjite  
de buze țuguiate  
sculptându-ți sfârcurile împietrite 
 cu respirația întretăiată  
sărut... 

degustibus

limba mea te știe  
ca pe cel mai dulce cuvânt  
rostit vreodată  
cu gura plină de tine restul
sunt doar cuvinte  
cu arome diferite însă niciunul   
n-are savoarea ta  
când îmi stai pe limbă  
arta bunului gust  

VIP de Buftea

pe mine...  
pe mine mă (re)cunosc toate femeile   
iar cele care spun că nu mă cunosc încă  
mă știu cel puțin o dată  
la marginea patului  
acolo m-au dezbrăcat de mine  
iar eu m-am dăruit cu totul și cu totul gol  
împarțit în o mie și unu de cuvinte 
(pe noapte) 
zidite în carnea lor moale

ne iubim...

ne iubim până la sângerare  
cu rănile împachetate  
în ziare mai vechi decât noi  
nu le mai citește nimeni  
nimeni nu scrie mai frumos decât mine   
despre hemoragiile noastre  
mai ales atunci  
când te prind la stop și accelerez
accelerez accelerez  
cu pedala înfiptă-n podea și frânele  
frânele nu mă mai țin  
până la sângerare da 
ne iubim... 

femeii care ești

ridul ăla șugubăț te minte frumoaso  
ia aminte și zâmbește  
zâmbetul nu îmbătrânește niciodată  
soarele răsare și surâde  
ca un prunc înfășat în scutecele cerului  
în fiecare zi de mii de ani  
și nimeni nu spune că-i bătrân iar luna  
luna rămâne aceeași fecioară  
cu sânii fermi plini de dorințe nocturne  
alăptând fanteziile poeților  
îndrăgostiți de frumos... 

mai frumoasă

mai frumoasă decât tine  
nu poți fi decât tu femeie  
când mă privești cu ochii ăia  
și te uiți la mine 
ca-ntr-o oglindă retrovizoare  
asteptând parcă să-ți depășesc  
toate așteptările  
pe linia asta continuă  
a vieții... 

consfintire (fara TVA)

eu nu mă închin   
zeilor de lemn  
doar femeilor goale  
de prejudecăți ieftine  
care nu fac decât   
să inhibe scump  
eventuale trăiri taxate  
cu valuarea adăugată  
pe conștiință... 

astenii de primăvară

ai pus abisul ăla  
între noi        

nici nu mai știi 
cine sunt eu  
nici nu mai știu  
cine ești tu        

ce-am fost  
și ce-am ajuns  
să fim...        

o lacrimă nebună  
de prea plâns 
într-o primăvară  
smintită

nu(d)

dezbrăcă-te de toate Nu-urile alea   
și lasă-mă să te privesc goală  
ca pe un Da sublim rostit cu senzualitatea  
rujului de pe buzele tale moi  
îmbrăcată în pielea ta catifelată și apropo   
îți stă atât de bine în pielea ta  
dezbrăcată de toate Nu-urile alea ...

poem nenumit

fugărește-mi uimirile  
ultima mirare dezbrac-o  
atinge-o peste tot  
fă dragoste cu ea până în dormitor  
să ne știe tot holul  
cu spațiul lui procustian  
acolo se întind   
și ne strâng toate întrebările   
dezmembrate de vii  
în mai multe răspunsuri 
 rupte de realitate  
 deci irelevante...   

it is all about pleasure

m-aș încăpățâna în tine  
cu toată erecția să mă simți 
până-n creierii creierilor tăi 
dezmembrați  de orice altă rațiune  
potrivnica simțirii primale 
din toate punctele trupului tău cardinal  
ca un crin înflorit întaia oară 
în fanteziile mele nocturne  
de primăvară erotică...

neînțelesele mirări

s-ar strânge cerul  
în mirări neînțelese 
uitându-se la tine  
cât de frumoasă ești  
iar din uimiri albastre  
ți-ar crește aripi albe 
între care zborul  
ar fi mai mult decât  
un fâlfâit purtat  
la nesfârșit  
prin necuprinsul ăsta  
infinit...

dumnezeul meu

zâmbește...  
și cerul meu se va însenina  
odată cu zâmbetul tău  
și nicio ploaie nu va îndrăzni   
să-mi tulbure privirea atunci  
 când stau și te privesc  
mă uit la tine ca la dumnezeu 
 dumnezeul meu

STOP!!!...

 înainte să lovești o femeie   
gândește-te la mama ta  
și mâna nu ți se va usca   
când o vei privi ca pe-o icoană  
cerându-i spășit iertare   
pentru ceea ce tocmai erai gata să faci  
și niciodată brațul tău   
să nu se mai ridice asupra ei  
decât în semn de mângâiere și alinare   
întru toate câte i le pricinuiești   
cu gândul fapta cuvântul și omisiunea  
în viața voastră cea de toate zilele  
așa să-ți ajute Dumnezeu!!!

citind în stele

te văd femeie  
te văd așa cum mi te arăți  
ca o minune dezbrăcată  
de tainele nopții     

ți se citește-n aripi da  
zborul ăla și tot necuprinsul  
cuprins între pleopele tale   
noaptea...    

noaptea mie să-mi dai sân  
și toate visele mele  
vor purta amprenta buzelor tale  
în semn de împlinire    

iar când zori vor veni  
să nu-i lași să mă trezească  
dacă lângă mine vei visa și tu  
rând pe rând acestea toate   
câte ți le-am spus

atinge-mă

atinge-mă cu gândul  
și mă voi topi în picături fierbinți  
de amor imaginat în brațele tale  
ca și cum aș fi acolo și m-ai atinge   
cu mânile preaplin(e) de mine  
până chiar și marginea patului  
ne-ar ajunge de-o fericire întreagă  
pe muchia aia atât de îngustă  
dintre vis și realitate...     

între aceste două extreme  
se naște ideea de împlinire
restul sunt doar vorbe goale  
de înțelesuri descărcate  
de sens... 


poezia?...
e si ea undeva pe-acolo!

cheia SOL e la mine

ai putea fi o pianină   
în mâinile mele   
ardente degetele   
ar dansa pur și simplu   
pe clapele tale delicate  
și fiecare acord   
ți-ar străbate trupul gol  
din creștet și până-n tălpi   
ai simți vibrând în tine   
muzica asta până la...  
ultima notă atinsă 

transparență

sunt prea gol   
să nu vezi prin mine  
alergând după tine  
nebune dorințe 

anul și timpul nostru

dacă astăzi ar fi deja ieri noi doi   
am fi putut schimba noțiunea timpului   
după tic-tacul inimilor noastre s-ar fi dat ora exactă pe glob  
lumea și-ar fi întors ceasurile după noi și  
toate anotimpurile s-ar fi comasat într-unul singur...    

și nu-i așa că   
astăzi m-ai fi lăsat să respir între sânii tăi   
ziua de mâine???   

u poco di joco, joco di mano

te simt da 
prin fiecare por al pielii mele   
te respir     

pulsez zvâcnesc  
și mă desprind din mine   
până în tine mai e puțin  
atât de puțin    

încă puțin și explodez  
ca un foc de artificii  
în milioane de scântei    

împrăștiate   
peste sânii tăi mă simți  
sunt peste tot... 

lumina aia

și mi te-ai arătat  
așa frumoasă te-am văzut  
stelele dansau sau era  
doar lumina din ochii tăi  
noaptea pulsa în noi  
vise în cantități industriale  
cererile pentru import   
creșteau ca niște feți frumoși  
alăptați la sânul lunii  
și nicio aripă de înger  
nu s-a frânt atunci  
când s-a crăpat de ziuă  
noapte sângera  lumina...    

lumina aia din ochii tăi  
licăr de speranță  și împlinire  
la marginea unui gând  
semăna perfect 
 cu tine 

just call me și atât

pe mine să nu mă numiți poet  
numiți-mă luni  
marți  
poate miercuri  
sau chiar joi  
dar niciodată vineri  
ca niște naufragiați   
la malul cuvintelor mele  
sâmbăta de altfel  
se mai cheamă și a morților   
ori eu sunt prea viu   
să împărțiți colaci de sufletul meu  
iar duminica  
duminica e ziua domnului  
așa s-a scris 
așa zic și eu

la marginea patului, plăcerea bărbatului

dezbracă-te...   

dezbracă-te în toiul privirii mele  
doar ochii mei să-ți stie goliciunea  
iar tu să afli citind în ei dorința asta arzătoare  
de a te avea la marginea patului  
pe prima treaptă a nopții  
și până la ultima aș tot urca în tine  
coborând din mine toate fanteziile suite  
astă iarnă în podul palmei

din admirație

lasă-mă să te privesc  
și dacă o să-ți scriu în somn  
cu litere de vis  
poemul împlinirii noastre  
am să ți-l recit în zori  
odată cu prima geană de lumină  
doar așa voi ști   
când soarele pe cer va răsări  
că mi-ai zâmbit tu... 

la po(e)mul lăudat

în grădina mea
a crescut un copac
uite atât de mare că
nu încape nici măcar
în cartea recordurilor de care
a mai rămas doar titlul
atât de mic încât
nici nu poate fi citit
la umbra copacului
crescut în grădina mea
o grădină mică
dar în care cresc copaci
uite atât de mari

cred că:

dacă m-ai atinge  
combustia spontană   
ar fi mai mult decât   
o idee vehiculată poetic   
la marginea cuvintelor  
mă aprind și ard   
ca o torță în mâinile tale  
a pus prometeu   
focul ăla
viu...   

view

uneori te dezbrac cu privirea 
doar ca să te admir 
până la piele tânjind 
dupa fiecare respirație a ta 
ți se umflă sânii 
cum mi se măresc mie 
pupilele ochilor pierduti între ei 
și parcă nu mă mai satur 
să te privesc așa
prin prisma poftelor
 poftite la lumina trupului tău gol  
de toate inhibițiile alea ieftine 
alteori vândute la suprapreț  
pudibonzilor de ocazie 
pe taraba vieții..

ziua de azi începe odată cu tine

zidită în vers alb  
ochii mei te-au spălat  
de toate rimele alea  
cu iz de vechi    

dumnezeule și parcă  
nici acum nu-mi vine să cred  
parcă mai ieri...    

putrezeai îngropată de vie  
iar eu nici măcar nu știam  
că-ți sunt mormânt    

că dumnezeu te-a pus acolo  
când încă respirai  
și că aș fi putut să mor odată cu tine  
printre rimele alea   
cu iz de vechi... 

iubirea asta!!!

uneori mă doare inima  
cineva îmi spunea   
că de prea multă iubire  
și cât de puțin sunt în ochii tăi știi  
aș putea să-ți încap   
într-o singură lacrimă  
iar asta fără să mă dau   
de trei ori peste cap  
dar mi-e teamă  
mi-e teamă că într-o zi  
o să te doară și pe tine inima  
și că va trebui să-ți spun la rândul meu  
cu sufletul deschis  
ca o cutie a milei   
prădată de oameni fără dumnezeu 
că ți se trage 
de la prea multă iubire  

așa mi-a spus

scrie exact așa   
cum te îndemn eu 
sus și tare 
 răspicat   
să priceapă și vântul   
sufleor nebun 
ce spune cuvântul  
atunci când zice  
și lasă pământul în voia lui  
să se cutremure  
la auzul cuvintelor tale  
e semn bun  
că te-ai făcut ascultat

mea culpa

astăzi m-a chemat dumnezeu la el  
m-a certat părintește spunându-mi că  
un înger și-a scrântit aripile zburând  
printre cuvintele mele și zău dac-am vrut   
și dumnezeu m-a crezut pe cuvânt  
apoi mi-a dat toate cuvintele înapoi  
și mi-a spus cu blândețe să am grijă de ele  
ca niciun înger să nu-și mai frângă aripile  
în neînțelesul lor...

tema pentru acasă

despre iubire am învățat 
că nu se vorbește cu gura plină  

faptele spun totul 
tot ce nu încape într-o mie de cuvinte
poate fi cuprins într-un gest uneori 
atât de simplu cum ar fi 
să dăruiești o floare 
un banal zâmbet 
sau o atingere

niciodată n-o să poți reda în cuvinte 
întregimea simțirii 
fiorul ăla care îți străbate tot trupul
și te face să tremuri să mai vrei și parcă 
parcă nu te mai saturi  
până când floarea se scutură ofilită
zâmbetul ăla banal se transfomă într-un rictus
iar una câte una atingerile se răresc  
și dispar la un moment dat
cu totul...    

undeva  
într-un vis abandonat  
la o margine de noapte 
victimă sigură  
acutelor insomnii 

verbuind

azi din sunt 
ți-am făcut casă 
cu balcon 
și flori la geam 


iar din ești 
am renovat-o 
și i-am pus 
și termopan 


din eram 
tot ce-ți făcusem 
era vechi 
și de-aruncat 


din erai 
mi-am făcut ușă
numai bună 
de intrat 


din voi fi 
ce-am să fac nu știu 
om trăi 
și-om mai vedea 


din vei fi 
nici asta nu știu 
n-am privit 
după perdea 

deziderat

aș mai muri o dată   
în brațele tale  
să renasc   

oare a câta oară  
la fel    

inima în mâinile acelea   
scâncind de viață  
cu ombilicul încă netăiat  

descopăr  
un alt univers existențial   

și că de fapt  
nu sunt singur  
mai ești și tu  

ascunde-mă la umbra milei tale

atunci când mă privești  
ascunde-mă la umbra milei tale  
să nu mă ardă prea tare la inimă  
lumina aia din ochii tăi  
ori nici cerul cu toate ploile lui  
nu va putea să-mi stingă vreodată  
setea asta uscată de tine  
darămite ploile pământului...

unei monalise

giocondă cu zâmbetul pierdut  
printre întrebările mele răzlețe  
spune-mi...   

doar spune-mi ce zeu nemilos   
ți-a pictat pe chip tristețea  
și ploi în ochi ți-a pus potop  
și-l voi coborî din toate slăvile  
în care l-am urcat până astăzi  
închinându-mă lui....

la scadență

în ziua aceea când  
sângele meu  
va refuza să mai alerge   
prin aceleași vene  
o să mă mut din mine  
ca un chiriaș   
cu datorii la întreținere  
executat silit 

mai sunt...

Atâtea cuvinte 
Nespuse, de spus  
Și timpul puțin 
Și ziua s-a dus.    

Mai sunt și-or mai fi, 
Privesc un apus, 
Din care răsare, 
Un chip de Iisus.   

E viu și-mi zâmbește, 
De-acolo de sus, 
Mai urlă în mine, 
Păcatul răpus.    

Și crucii-i e sete 
Și sânge-i de-ajuns,  
Pe toți să ne ierte, 
C-o moarte, (de)plâns

ironia sorții sau neșansă

într-o zi te iubeam 
tu mă iubeai mereu
într-o altă zi 
și niciodată nu ne-am întâlnit 
pe aceeași alee
străjuită de aceiași plopi
niște oameni la fel
îmbrăcați după moda timpului 
când în verde când galben
alteori goi 
noi nici măcar nu existam 
în același timp...   

eu te iubeam  
într-o zi 
tu mă iubeai mereu 
într-o altă zi 

dulce ispită

tu dulce ispită 
vrere a mea 
cea de toate nopțile  
în care  
te visez goală 
la malul gândurilor umezite
de atâtea dorințe
te-am avut 
te-am avut de-atâtea ori încât 
nici nu mai știu 
cât la sută a fost vis 
și cât a rămas 
realitate...

într-o altă ordine de idei

de fapt... 
când scriu 
mă risipesc în cuvinte 
petale de flori 
flori de (p)om
peste sufletele voastre 
împrimăvărate 
odată cu ghiocelul 
primei citiri 
răsărit de printre  
versuri 
albe  

(ma)tematică

mă mai întorc o dată în mine  
poate așa am să-ți recunosc  
lipsa dintre coastele mele sărite   
la numărătoarea ordinară de seară  
ah niciodată nu mi-a plăcut matematica  
cu excepția nopților în care  
ne adunam împreună și ne scădeam  
toate plusurile și surplusurile  
strânse de-a lungul zilelor în care  
așteptam unul de la celălalt  
să ne numărăm reciproc pe degete  
absențele la ora de matematică  

salut!...

 murim! 
 a spus poetul    

 respirând cuvintele   
ca și când ar fi fost   
ultimele lui vorbe    

după care a pus   
un punct mare cât un punct  
universului    

dați-mi o virgulă  
una singură s-o așez   
după potopul ăsta de cuvinte    

arca poeziei sale 
să-și găsească pământul  
mult râvnit la malul  
sufletelor voastre. 

filozofleac existențial

 nu-i greu să mori 

 deloc 

 mai nașpa e să trăiești 

 cu gândul morții la purtător 

 respirând-o 

 până la ultimul duh 

 sictirește de  

 ultim...

poezind poezește

am să te-aștept aici  
cu inima în palme  
ca să o legeni tu 
poate așa adoarme  
și poate te-oi visa  
la margine de gânduri  
iubirea ți-oi cânta  
și-a` mărilor străfunduri  
n-or să-mi înece visul  
în lacrimi vii de dor  
dar de-o să-mi plângă scrisul  
să știi că am să mor...

obsesiei mele

 de la un timp 

 umbli prin creierii mei 

 de parcă ți-a luat mă-ta stradă 

 pune ceva pe tine 

 nu vezi cum se uită toți în mintea mea 

 de parcă n-au mai văzut o fantezie 

 în carne și oasele tale 

 măcinate între două gânduri 

 scânteind dorințe 

 cu împlinirea ascunsă 

 între coapsele alea a toate încăpătoare 

 acolo mi-aș cumpăra eu o stradă 

 cu trotuare cu tot

 cu borduri și felinare aprinse noaptea 

 să văd pe unde calc atunci când merg 

 la pas prin tine 

 așa cum umbli tu prin creierii mei 

 de parcă ți-a luat mă-ta stradă 

  

 mai bine... 

 pune ceva pe tine

poate mâine...

 astăzi mi-ai lipsit 

 ca o rugăciune de seară  

 nerostită 

 fapt pentru care 

 cerul m-a pedepsit c-o insomnie 

cât un vis furat 

 de duhul nesomnului 

  

 și ce frumos te-aș fi visat 

 rugăciune de seară 

 cuibărită între palmele mele 

 mai coboară din când în când  

 dumnezeu 

 și face minuni 

  

 azi... 

 n-a fost să fie!

lipstik

 mi-ai rămas ca o amprenta 

 pe inima sărutată 

  

 atunci mi-am jurat 

 că n-am s-o mai spăl niciodată cu apă chioară 

 să nu-mi orbească dragostea 

  

 mai bine 

 ți-aș împrumuta (ție) privirea 

 să vezi până dincolo de prima uitătură 

 și să crezi

noapte bună iubito

 noapte bună iubito 

 mă chinuie doruri nebune 

 și visele-mi sunt 

 bântuite de împlinire 

 atunci când adorm 

 cu gândul rece

 și mă visez în brațe calde 

 ca și când aș fi 

 milogul vieții mele 

 cerșind la colțul milei tale 

 o picătură de iubire 

 strop de apă vie 

 peste buze uscate de sete 

 o sete ardentă de tine...

 noapte bună iubito 

 mă chinuie doruri nebune 

 săruturi imaginate 

 în toiul nopții 

  la marginea gândurilor 

 deșarte fantezii 

 pătimașe atingeri 

 și trupurile noastre două 

 arzând unul în celălalt 

 dorințe aprinse 

 să întețească în noi 

 dragostea... 

 noapte bună iubito 

 mă chinuie doruri nebune