REFERINŢE CRITICE

Cronica - ,,George Gîtlan- Nopţi inodore- un debut liric”

 

George Gîtlan se află la primul său volum de poezie, editat de un grup de colegi din cadrul Cenaclului literar Lira21. 

Nopţile inodore cuprind poezii selectate în cenaclul online în care adminul George Gîtlan desfăşoară o activitate intensă de pregătire dar şi de comentator literar original şi pretenţios.

În stil foarte personal, modern şi imprevizibil, versul lui George aduce prospeţime, umor englezesc într-un eros cultivat omagial femeii. Expresia poetică este hâtra, uneori, cu o usturătoare autoironie. 

Această carte este darul Lirei21 pentru cei doi ani de activitate în cenaclu, pentru miile de comentarii de critică literară la textele colegilor dar mai ales pentru modul în care şi-a perfecţionat expunerea lirică.

Sponsorii cărţii Nopţi inodore, Cristina Ştefan, Luminiţa Zaharia, Mirela Bălan şi Carmen Tania Grigore, îi doresc vers înalt, putere de muncă întru recunoaştere literară şi poiesis îndrăgit de cititori!

Cristina Ştefan, editura ArtBook, 2011

sursa: http://cetatealuibucur.wordpress.com/2011/05/14/cronici-recenzii-polemici-cristina-stefangeorge-gitlan-nopti-inodore-un-debut-liric/

______________________________________________________________________________

Prefata "Poeme la lumina gleznei tale", Editura Contrafort, Craiova, 2012)

„dacă aş arvuni
toate cuvintele de pe lume
niciunul
nu s-ar cere redijat
aşa cum te-ai scris tu femeie
în versuri
peste filele inimii mele
poezie”

(poezia mea)

Bărbaţi, bărbaţi, bărbaţi… urme de cuceritori, văzduh fără lumină, căruia femeia i se închină supunându-se. Au încetat să vadă culoarea cerului, curcubeul din ochii ei colorând dimineţile –
nu mai simt – mirosul ploilor de vară, supleţea trupului fierbinte, sânii vibrând în căuşul palmelor aspre, freamătul coapselor adormite de nepăsare, dorinţa unei nopţi prefăcute în scrum – nu mai vorbesc despre lună şi stele, despre marea care le mângâia odinioară trupurile, patimi trezite de lumina zorilor, nu mai vorbesc despre Karenina şi Vronski, despre Antonius şi Cleopatra sau Napoleon și Josefine… doar mormăie: „mi-e foame! dă-mi cămaşa aia! e gata cafeaua?’’ Parcă ţi-e lehamite de „poezia’’ auzită zilnic, precum o toacă ce-ţi grăbeşte sufletul spre odihna veşnică.
Femeia zilelor noastre nu trăieşte pentru ea, ci pentru fericirea celor din jurul ei. Dar ea? Pe ea cine o întreabă? – „sub care cer să te aştept/la umbra cărui gând mai bine/spune-mi câte vise
va trebui/să urc în calea ta femeie/să-ţi pot atinge tălpile/ ca să-mi pot sui apoi sărutul/până la glezna ta/să mă apropii încet de genunchi/ adulmecându-ţi coapsele/ţintind spre piscurile înalte/
ale sânilor tăi/şi mai presus de ei tânjind/cu toată gura/ gura ta...’’. (ţie femeie).

Cine îi mai cântă frumuseţea precum Eminovici, întrebându- se retoric: „oare m-aş putea/sătura/vreodată de albastru/aroma infinitului îndulcit/de binecuvântarea zeilor/ care te-au plăsmuit/
anume parcă/pe gustul sufletului meu/FEMEIE/mă uit spre tine/te privesc/şi-mi tremură pământul/…’’. (mi-ai scuturat pământul)

Ce bărbat lasă tentaţia banului, declarând femeii iubite dragostea, spunându-i cu pasiune şi uşoară ironie: „ştii cum eşti tu?/ ca o moarte!/o moarte care nu mai vine să mă ia/să mă ducă cu ea acolo departe/te tot aştept cu zilele îndesate-n sac/ pregătit de marea călătorie…/’’. (moartea mea!)

Un romantic rătăcit al timpurilor noastre, care încă mai simte femeia aşa cum este ea zămislită, poetul George Gîtlan, reuşeşte prin versurile sale să susţină opoziţia între suflet şi trup, între etern şi efemer, între celest şi teluric. Se strecoară pe sub pielea Evelor, flatându-le, redându-le frumuseţea de odinioară. Iubeşte femeia, vorbele lui se întind lent, asemenea pânzei de păianjen, peste victimele defeminizării, peste sufletele care au uitat să simtă iubirea, pasiunea, dorinţa, au uitat să dăruiască.

Orice femeie găseşte în versurile lui George Gîtlan o mângâiere, îşi regăseşte erosul, visele. Misteriosul invizibil se dăruieşte ei, este braţul pe care îşi doreşte să se trezească dimineţile, cel care dăruieşte sărutul în nopţile cu ploaie de stele sau simte în fiecare mişcare a femeii senzualitate - „te agiţi în mine/ca o stea care nu-şi mai găseşte locul pe cerul alb/ îmi ceri să te adorm legănată între două gânduri alungate/la marginea abruptă a minţii mele prăpăstioase/acolo unde se sinucid ideile perechi să moară împreună/în numele unei iubiri pentru totdeauna’’. (acord sentimental)

Poezia lui George Gîtlan dezminte ideea că banii, culoarea şi mirosul lor eclipsează frumuseţea femeii, mirosul dragostei dăruite de ea, lumea delicată a cadânelor lascive care trăiesc doar
pentru a dărui bărbatului plăcere.

Erotismul din volumul de versuri prezentat în prefaţă, şi-a atins scopul, a rezonat cu sufletul femeii, dăruindu-i speranţa că bărbatul nu a devenit un obiect fără suflet, care asigură doar starea materială a familiei sale, ci poate oricând să facă „poeme la lumina gleznei tale’’, FEMEIE, iubindu-te.

Claudia Minela

______________________________________________________________________________

Referinte "Poeme la lumina gleznei tale", Editura Contrafort, Craiova, 2012

Poezia lui George Gîtlan este plină de seva lirică, întocmai ca „Flori alese din florile râului’”, poezie scrisă de Charles Baudelaire unde, femeia are rolul principal în versurile sale; … George Gîtlan leagă inspirația poetică de bun augur, prin sentimentul cel mai puternic, de care îl leagă în toate ipostazele, himera unei femei, este anotimpul toamnelor în care „Dansul frunzelor” sale, crează un orizont inepuizabil în ceea ce privește femeia pe care o simte aproape sau mai departe.

Meșteșugarul în seva lirică a versurilor sale, știe să coordoneze vibrațiile creației proprii, drumuri inepuizabile în ceea ce privește sentimentele dragostei, pe care, bucuros fiind că descoperă cu fiecare vers vitalitatea poeziei, nu se mulțumește a se opri! Poeziile lui George Gîtlan, pot sta cu succes sub căpătâiul fiecărui îndrăgostit, indiferent de vârstă! Tinerețea și clocotul versurilor, de o deosebită calitate, pe care le realizează, netezește cărarea plină de măiestria poetică pe care o leagă continuu, de infinitul sentiment al iubirii; după câte știm, dragostea nu se sfârșește niciodată, ea răsare permanent în sentimentele umane cele mai înalte. Cale lină și cu luptă artistică înainte, poet și prieten al meu, George Gîtlan!

Nicolae Costea Teleajen
_______________________________________________________________________________

Prefata "Hemoragie în vers alb ; Sângerări despre tine", Editura Contrafort, Craiova, 2012)

„Hemoragie în vers alb, acesta este titlul volumului”, îmi spune râzând George Gîtlan. „Glumeşti?”, întreb retoric. „Deloc...”. „Geo, sună ca dracu! exclam revoltată. Nu se poate ca un volum de poezii să aibă un asemenea titlu...e revoltător, oripilant! Dacă aş merge într-o librărie şi aş vedea pe raft o carte numită - hemoragie în vers alb - nici nu m-aş sinchisi s-o deschid. Exclus, te rog schimbă titlul!”. „Termină cu balamucu’, nu schimb nimic! îmi spune categoric. Clau, titlul ăsta m-a ales pe mine, nu eu pe el. Nu mă întreba de ce...”. Era pentru prima dată când prietenul meu, poetul George Gîtlan, nu ţinea cont de părerea mea. Au urmat zile agitate în care am încercat să-l determin, prin „n” metode, să aleagă altceva pentru noul volum de versuri. N-a fost chip, de fiecare dată mă izbeam de acelaşi zid. În cele din urmă am cedat. Şi ştiţi de ce? Am citit cu mare
atenţie poezia care poartă acelaşi titlu şi am fost copleşită de durerea din spatele versurilor, ecou al singurătăţi în care iubirea angelică, a celei ce-a fost, a devenit glacială, odată cu dispariţia femeii adulate - „doar cafeaua/ mă mai încălzește/ și zâmbetul tău undeva/ gând înfrigurat/ în noaptea rece/ fără zăpadă/ fără tine”. Un „suflet afumat de ţigări” care speră într-o revenire a iubirii, închinându-se chipului „cioplit în carne vie”, femeia ideală, găseşte consolare în poezie, destăinuindu-şi trăirile, transformând-o în confidenta durerii lui. Esenţa ultimului vers persuadează lectorul - „sângerez poezie”. M-am împăcat cu ideea descătuşării, o abundenţă de trăiri, exprimate în vers alb, un sacrificiu spiritual pus pe umerii poeziei.

Poezia lui Gerge Gîtlan trece astăzi prin mari transformări. Lacrima şi dorul, teme anterioare, palide, sunt înlocuite cu imagini puternice, precum iubirea vulcanică, erotică, aşa cum este redată în poezia „replică”, în care bărbatul dă frâu liber dorinţelor exprimate franc, cu pasiune, un discurs liric ce stârneşte libidoul oricărei femei, care şi-ar dori să devină cea ideală, adulată de poet: „te vreau femeie/ te vreau cu disperarea celui care /nu te-a avut niciodată/ dar te-a dorit de-atâtea ori încât/ gândul-visul de a te avea chiar și măcar pentru o clipă/ pare acum o fantezie desprinsă din/eroticul imaginației mele/ alunec ușor între coapsele tale/ mă pierd și mă caut/ pulsez și tremur în tine/ ca un Vulcan fumegând/ gata să e-rupă/ toate apele tale zguduite de replici”.

Folosind un limbaj liric îndrăzneţ care-l particulizează, George Gîtlan, deţine arta iubirii, înţelege dorinţa femeii şi se îngemănează cu ea în simţire - „ crezi că mă cunoști /îți spun eu /nu mă știi deloc/ așa că taci /și dezbrăca-mă de gânduri /(până la piele) /la visul gol /fă dragoste cu mintea
mea /ca o femeie ușoară /învăța-mă pe degete /atingemă acolo/ și acolo da/ chiar și acolo/ mai ales acolo /învățamă pe de rost/ apoi uită tot/ și ia-mă de la capăt/”. (aşa că taci şi…), se infiltrează în adâncul sufletului ei, posedându-i întreaga fiinţă, ca în poezia „ionatano”, în care iubita este percepută ca un fruct sănătos iar el, bărbatul, este viermele care roade miezul, până la sâmbure, o iubire profundă, care atinge apogeul erotismului edenic - „tresari și tremuri în tine (cum spui tu) "epileptic”/ ochii mei mușca pe rând molfăind între pleoape/ pulpă 100% carnea ta coaptă și habar nu ai tu că eu/ sunt viermele care roade în tine miezul/ până la sâmbure... ‘’, se strecoară în mintea celei care subjugă voinţa bărbatului prin farmecul, delicateţea, senzualitatea native „imaginează-ți că/ sunt melodie întreagă/ și că trebuie/ trebuie să mă dansezi/ cap-coadă/ apoi să mă pui pe/ (repeat)/ și să te miști aproape/ ca și când/ ai sta/ deasupra mea/ privindu-mă în ochi/ și ochii mei în ochii tăi/ derulând/ (forward) /cu încetinitorul/ secvențe/ cu noi/” (slowly), reuşind să devoaleze toate misterele simţite şi neexprimate, intrându-i în graţii. Versul lui George Gîtlan trece de la tonul romantic , al bărbatului îndrăgostit - „cu noaptea din părul tău m-aş juca/să scutur stele /să mi se scurgă luceferi printre degete…”(noaptea din părul tău); te port în inimă/ca pe o taină/zâmbet nedeslușit/de monalisă/inima ta/de zei mi-a fost promisă/într-un vis/ din care mi-a surâs/transcendental/ iubirea/” (te port în inimă) - la tonul ironic, jucăuş, al bărbatului pentru care senzualitatea femeii stârneşte imbolduri precedate de imagini speciale, erotice, obraznice, folosind limbajul colocvial, argotic - „într-o zi te-am pus capră/ și-am tăiat lemne toată noaptea/ dimineața râdeai că te dor genunchii/și pielea de pe coate/pe mine/pe mine mă dureau toate femeile la un loc/cu genunchii și pielea lor de pe coate/și toate lemnele rămase/netăiate/reumatismul ăsta!!!”
(reumatică); „mi te gândesc/ în fel și chip/ modelată după/ normele europene/ visând o integrare/ profundă și durabilă/ în spațiul tău/ comunitar/ punct”. (ader); Senzualitatea, pasiunea şi erosul sunt elemente de bază ce îmbracă poezia lui George Gîtlan într-o aureolă specială, folosind
un limbaj al trupului, autorul trece prin stări euforice pe care le ramifică sub diferite trăiri -”…si buzele tale țipau /doar trupul meu le știa focul /aprins într-un sărut /să ardă in noapte toate dorințele/ șoptite la lumina ochilor /deschiși să vadă cum înfloresc/ pe chipul tău bujorii /când fiecare cuvânt articulat / iți mângâia rotund formele suflarea mea caldă/ iar coapsele tale vibrau /într-un du-te-vino frenetic/ mă pierdeam tot mai adânc în tine/ absorbit parcă de o putere irezistibilă/ deși eram în acord total cu această forță/ consimțind cu un: oooo daaaa!!! oda plăcerii.” (la lumina ochilor) Un bun cunoscător al Evei, George Gîtlan, reuşeşte prin supleţea versului său, să cucerească inimile cititoarelor.

Laconică, ermetică, permisibilă jocului de cuvinte, lirica din volumul de poezii „Hemoragie în vers alb”, idolatrizează femeia, singura pasiune auctorială. Veşnic îndrăgostit, calcă pe nori pentru a ajunge la sufletul ei, aducându-l cât mai aproape de al său, cucerind-o prin tandreţe, curtuoazie,
precum Cavalerii Mesei Rotunde sau prin ironie şi umor jucăuş, ca adolescentul teribilist, care descoperă viaţa, erosul, propriul ego, tratându-le ca pe o glumă. Erotismul îndrăzneţ din poezia „ciobului de stea” atinge cote nebănuite, surprinzând cititoarea în faţa propriilor tentaţii, vise ascunse în subconştientul celei care a uitat să rămână femeie, renăscând odată cu versul lui George Gîtlan, un dar adus feminităţii, ce stârneşte senzori nebănuiţi şi zâmbete misterioase,
în sufletele amorţite de grijile cotidiene.

În fiecare Evă există un arbore de iubire, ale cărui rădăcini sunt înfipte adânc în pământul maleabil, protector, plin de viaţă, acel pământ fertil, viril, numit bărbat. Nu pot încheia înainte de a evidenţia concizia din versurile poetului George Gîtlan, poeziile lui nu au nimic în plus care să plictisească, nu au nimic tautologic, puterea esenţei mesajului ajungând direct la lector, astfel încât acesta să poată rezona cu versurile citite. Interesantă mi s-a părut cea mai concisă poezie a volumului, pe care o voi reda: titlul - "dor"; întreaga poezie – of!. Femeia, universul existenţial al bărbatului este nucleul versurilor lui George Gîtlan, romanticul rătăcit într-o lume dură, craiul deschizător de suflete, visătorul... "mi-ai fi de-ajuns o noapte `ntreagă/ în care tu să mi te dai toată/ să te consum ca pe un bun de larg/ să-ți rup eticheta și să păstrez ambalajul/ ca pe o amintire vie neprețuită/ aș trăi apoi fiecare zi până la ultima/ cu gândul că a fost odată/ ca niciodată și că dacă n-ar fi fost/ nici nu s-ar fi povestit/ o noapte/ una întreagă/ (noapte visată).

   

Claudia Minela
_______________________________________________________________________________

"Un cenaclu cu loc predestinat în…cartea prieteniei şi a vorbelor frumoase”

Împins de o curiozitate deosebită, deoarece cunoşteam activitatea doamnei Elisabeta Iosif  doar din cadrul Cenaclului “Destine”,  condus de scriitorul şi omul de cultura Victor Gh. Stan,  am fost în dimineaţa zilei de sâmbătă , 27.10. 2012 la o dublă lansare de carte, petrecută în cadrul cenaclului condus de domnia sa ţinut într-o zonă centrala a Bucureştiului, pe strada Take Ionescu în localul Bibliotecii Mihail Sadoveanu.

            Atmosfera deosebit de caldă şi de prietenie între participanţi,  ca făcând parte dintr-o “mare familie”  m-a făcut ca, încă de la început, să mă simt cumva ca unul “de-al casei” , cu toate că veneam pentru prima oară acolo. Avea loc o dublă lansare de carte a unui poet deosebit de viguros, domnul George Gâtlan, care mărturisea şi cânta, spre a ne încânta,…realist şi romantic în acelaşi timp eternul sentiment al iubirii. Cu aceste mărturisiri de iubire directă care pot fi şi …în vers alb,  poetul ne îndeamna de fapt, că la orice vârstă ne găsim, să ne regăsim şi să…iubim !

            Toţi, dar absolut toţi participanţii am simţit cum această undă de sentiment cald şi frumos al iubirii şi prieteniei ne atinge până în străfundul sufletului. Probabil că la următoarea întâlnire pictorul Nicolae Costea Teleajen, venit tocmai din Valenii de Munte pentru această lansare, ne va încânta cu un tablou pe măsură.

            De fapt, mai multe persoane şi personalităţi participante veneau din locuri situate puţin mai departe de Bucureşti, precum scriitorul şi criticul literar Florin Grigoriu şi chiar autorul celor doua volume, George Gâtlan, care venea din Buftea. Acest lucru însă, nu le-a împiedicat cu nimic nevoia de exprimare, de a transmite mesaje cu miez adânc, de a vibra fericit sau tragic alături de natura purificatoare de suflete sau de a protesta și contrabalansa teribilismul unei lumi învârtoșate și confuze.

George Gâtlan se alătură astfel poeţilor moderni, care “îşi propun să atace realitatea frontal, încercând s-o transforme într-o imagine plauzibilă, deși își asumă o condiție deosebit de inconfortabilă și de riscantă.”(Gheorghe Crăciun – Aisbergul poeziei moderne).

            Așadar, în aceste timpuri pline de schimbări fundamentale, într-o societate contemporană plină de contradicții, inegală din punct de vedere social și cultural, am asistat la o receptivitate deosebită în felul de a înțelege poezia, a unor oameni care au renunţat la comoditatea de a sta acasă şi au venit să dovedească faptul că interconectarea directă este încă superioară celei de pe un P.C-ul personal.

            Aceasta mi-a dovedit , încă o dată, că nevoia de artă e continuă , dacă e permanent  alimentată de oameni de bine, de scriitori,  aşa cum este  doamna Elisabeta Iosif –  un adevărat manager şi  redactor şef  al  Revistei Ligii Scriitorilor “Cetatea lui Bucur” , care apare din continua zbatere şi preocupare a colectivului ei redacţional."

sursa: http://ligascriitorilorromani.wordpress.com/2012/11/04

   

Nicolae Doftoreanu

_______________________________________________________________________________

Prefata - Poeme pentru Sara, Editura Contrafort, Craiova 2013

Abandon în braţele iubirii

Prin intermediul unui limbaj poetic impresionist al versului alb, George Gîtlan, acordă lirismului importanţă, cu seriozitate şi lumină nestăvilită. În dorinţa de autodepăşire reuşeşte să pătrundă nuanţat în inimile cititorului.

Deşi curentele moderne în literatură şi în artă în general şi-au propus oarece detaşare de romantism, în poezia de dragoste a poetului tocmai romantismul se impune, alături de muzicalitatea la fel de suavă ca şi în versul clasic. Spontaneitatea imaginativă bate în răsfrângerile exterioare prin metafore derivate chiar din acest romantism.

Poetul se numără printre cei ale căror poeme sunt revelaţii supreme. Acest volum, ''Poeme pentru Sara'' este întrutotul de dragoste, o dedicaţie iubitei sale, aşa cum evocă şi titlul. Împletirea armonioasă din vers cu fervoare euforică, proclamă dinamica versurilor, îmbracă armura şlefuită cu pasiune aidoma unei vietăţi nărăvaşe, greu de strunit.

Atipic, cu elemente moderne, îndrăzneţe, învinge şi cu originalitatea:/te privesc şi-mi spun/că pentru tine încă/nu s-a inventat termenul de garanţie'' – atemporalo -. O altă formă de angajare în spiritul cuvântului, chiar în acelaşi poem, se realizează prin antiteză: /ooo tu satană chip angelic;/îngăduind acest dulce blestem/.

Textele sunt scurte dar cu versuri condensate la maxim. Sunt cele ce poartă puritatea şi fragilitatea sufletului visător, tărâmul candorii şi al iluziei neîntinate. Şi cum poeziei de dragoste, nu-i stă bine fără tenta de erotism, George Gîtlan îl strecoară cu generozitate, /iarna asta/sânii tăi vor înmuguri /la căldura mâinilor/pline de ei/; /până la ultima petală/te-ai scutura/în brațele mele floare/tremurând/din tot pământul tău/cutremurată/de plăcere... /- ''ardentă''.

Nuanţele poetice lasă culoare şi parfum senzual, într-o împletire vie şi tinerească, întărind intensitatea dorinţei prin infuzii de elemente dintre cele mai diversificate: astrale ''ozon'', obsesii cotidiene cum a fi ''încălzirea globală'', pentru a trece apoi la dulciuri delicioase, ''ciucalata''. Ispita sufletului caută năvodul de vise prin tulburătoare nopţi, în aşteptarea zilelor, mângâindu-se cu versul alb. Calmul tulburat de imensitatea nemărginirii în iubire, împinge imaginaţia spre posibila mutilare fizică, pentru a dovedi persoanei iubite, sentimentele: /scoate-mi un ochi/şi te voi iubi doar cu celălalt/te-aş vedea la fel de frumoasă da/chiar şi așa cu un singur ochi /te-aș iubi cum iubește un chior lumina/ – despre noi -.

Consistenţa expresiilor, trăirea intensă dă poemelor tensiune vizionară originală, într-un joc al dorinţelor realizate de vis, în lupta cu timpul ''cât e ceasul de rotund'', prin metafore de dragoste furtunoase, împlinind delicateţea şi rafinamentul poetului în angrenajul versului.

Bazate pe impresionism poemele volumului, ''Poeme pentru Sara'' manifestă interes deosebit pentru nuanțe imediate şi pentru fluiditatea senzațiilor spre lumină: /aici în brațe calde/sub clarul becului de 100w/ – heart beat -, pentru o stare pregnantă a trăirilor sufleteşti. Cu năzuinţă spre un concret blând, îmbătător, George Gîtlan îşi exprimă fără nici un fel de reţinere sentimentele pe hârtie, cu ardoare, provocator, dorind chiar şi vulnerabilitate, însă, iubire cu orice risc. În accepţia sa plutitoare ca un vis revolut ori încă neîmplinit de căutări şi necuvânt, rătăceşte prin adieri labirintice, dar numai în momente scurte, regăsindu-se destul de repede în versuri prin care femeia este ridicată la nivel divin în ''icoană a sufletului meu'', considerată ''lumină'' în jocul atracţiei.

Reverii sumbre ascunse undeva prin cotloane sugerează şi tristeţea, de luni până vineri, timpul fructului oprit, însă poarta rămâne deschisă sub magia seducţiei în ''cafeaua de dimineaţă'', /unde universul/este propriu; timpul se înviorează/această cafea/savurată rotund în patul pătrat/la două guri/. Mici bijuterii stau pavăză în carte, mânuind cuvinte vrăjite pe zboruri celeste, spre universul iubirii care concurează cu universul spaţial. Jurăminte obţinute prin mesaje artistice fac să simţi fiecare crâmpei de lumină a fiecărei raze, ce focalizează pe vers. Impresionismul răzbate uimitor, autorul înalţă adevărate ode Sarei, puterilor ei, spre sfere divine prin cuvinte seducătoare şi metafore pline de sensibilitate. /tăceai atât de tare/că mi-ai trezit inima din somn/și bătea nebuna/doamne cum bătea și se zbătea/în mâinile tale/ca o găină decapitată/dintr-o singură lovitură/de cuvânt/ – remember-. Poemele pasionale continuă în versuri euforice prin clipa inocentei iubiri, dintre o Evă şi un Adam, măsurând timpul ce-i desparte, cântărind intensitatea sentimentelor, refuzând surogatele. Uneori se simte delicateţea şi rafinamentul poetului care exhibă nelinişte, ca apoi să surprindă cu următorul poem, unde pasiunea năuceşte, iubirea ca imperativ al fiinţei umane oferă satisfacţii estetice, din nou /e primăvară în paradis/.

La nivel lexical poezia din volum, abundă în englezisme. Astfel multe dintre titluri sunt în engleză: ''take cover, homeless soul, stand up, power nuke'' şi exemplele pot continua. Punctul de plecare îl constituie jargonul legat de utilizarea spaţiului virtual, unde se dezvoltă creaţia poetului de fapt, spaţiu ce a invadat rapid viaţa cotidiană, influenţând vorbirea curentă dar şi scrierea. Diferite modele lingvistice străine coexistă cu tipare interne, profită de criza prestigiului cultural, al tradiţiei şi beneficiază de împrejurare. Nu uimeşte pe nimeni şi nici nu deranjează un titlu scris în limba engleză şi versurile în româneşte. Ba chiar este considerat sic(!).

Prin conţinut, poetul se abandonează total în braţele iubitei, aproape în fiecare vers, traspunând cu exagerare expresii uluitoare, făcând apel la metafore apăsate, dinamice, uneori sângerânde, pentru a convinge cititorul. Trudeşte intens pentru fiecare vers, pentru fiecare cuvânt, cu importanţa cuvenită. Calde şi mocnite flăcări ies din poeme, parfumate cu iz de iubire, echilibrând fragilitatea: ''altar viu'' /de câte ori/mi-e dor de tine/și nu-mi ești/se-aprind în mine/toate patimile lumești/și ard pe ruguri/niciodată stinse/. Sub misterul albastrului sau prin''culmi neatinse încă'', prin aura lunii sau a senzaţiei de nesiguranţă momentană, văpaia iubirii nu scade, dimpotrivă creşte prin îndemnuri candide sau consum ideatic, luptând cu obstacolele în viaţa asta efemeră.

Poetul scrie mici bijuterii, poezii de buzunar, pe care le poţi prinde la piept, în partea stângă, ca pe un gând în zborul primăverii. Ca apoi, în următoarea poezie să pună vrajă, să condenseze versul cu gând la Eminescu, să realizeze o lume misterioasă unde valorile sunt altfel conduse de către Creator, în poeme lungi. Leagă amintiri ancestrale, construind uşoară meditaţie, cu erori ale omenirii, aduce dinaintea cititorului pe Enola Gay sau metafore despre Golgota, comparând iubirea cu Cel ce s-a sacrificat pentru iubire.

Alergând pe drumul vieţii, obstacolele diferă. Unduirile licenţioase ale oceanului, cu zgomot diferit pentru fiecare val ne amintesc că nimic nu rămâne neschimbat. Că de fapt viaţa care include iubirea absolută este o ruletă rusească ''viața se învârte ca o roată a norocului '', că putem supravieţui doar visând în braţele ei, prin suflul înţepător al plăcerii. Îndemnurile şi odele înălţate la nivel celest sunt versuri ce doresc integrarea sacrului în sentimentele nobile, în orice inimă a semenului. Iubirea ca imperativ a fiinţei umane, ca nevoie de identitate, ca taină a gândului, cere indulgenţă oricărui tip de îngeri. Dacă este ''înger'' este obligat să iubească, să dăruiască graţia divină cu care a fost înzestrat. George Gîtlan consfinţeşte această identitate cu îngerii, în multe dintre poeziile sale. Şi poemele Sarei curg mai departe, cu aceeaşi fervoare, cu acelaş vers dominant, sub cer senin, sau pătat cu nori, sub soare, ploaie, sau în braţele lunii. Răbdarea creativă îşi aşteaptă rândul, dar muza nu pierde timp./într-o noapte Dumnezeu/mi-a trimis un înger/să-mi spună în fiecare zi/că mă iubeşte/câteodată mă ia de mână/și-mi arată raiul/ - într-o noapte -.

Într-o lume a norilor şi ale căutărilor ideatice din basmului iubirii, poezia alunecă   firesc şi ireversibil spre înălţimi divine, dorindu-se progresivă. Refuză să se topească precum omul de zăpadă, dorind să prindă frumuseţea vieţii, înfloritoare, încălzită la sânul nopţilor de insomnie. Poemele din volumul Sarei tratează cu dezinvoltură prin versuri, realitatea dimineţilor, cafeaua din începutul zilei, gândurile albe sau negre, visele din somnul iubitei, iubirea pe toate feţele ei dorind-o eternă.

Prin metafore colorate şi parfum înviorător, acest volum se impune cu naturaleţe supărătoare în măreţia versului de dragoste. Cu nostalgie atât cât e nevoie, cu flăcări mistuitoare în dorinţe şi implorare, aduce rafinament în tonuri îmbătătoare adulmecând aerul toamnei, construind muguri în plin anotimp nostalgic. Pus mereu în situaţia de a alege fantezia şi frumuseţea vieţii de moment, poetul nu se dă în lături de a intercala în vers, obiecte delicate dar şi controversate, cum ar fi: ''ou Kinder'' , cafea opărită sau cu spumosul caimac,''poker table'', metroul cu benzile lui rulante, '' întrerupătorul ăla''.

Îndemnuri şi legăminte, dorinţe incitante, clipe erotice năucitoare se integrează în edenul visat, se contopesc frenetic în mirajul tăcerilor, alcătuind firul poeziilor cu vers scurt, dar concentrat în substanţă.

George Gîtlan uzează de toate elementele naturii, se foloseşte cu abilitate de ele. Nu este uitată nici ploaia, nici vântul, anotimpurile în spaţiul nocturn sau diurn, mărci indiscutabile ale modernităţii, integrate cu lejeritate în vers.

Bijuterii de viaţă, fragmente de iubire purtate de simboluri personificate, puse în lumina sufletului, închinate la propriu şi la figurat iubitei s-au scris singure cu o francheţe năucitoare, /dac-aș ști pe care dintre pereții ăia/se află întrerupătorul ăla noaptea asta ți-aș aprinde luna /. Poetul o venerează ca pe ceva preţios considerâd-o gândul, voinţa, speranţa de care se ţine ancorată, viaţa însăşi.

Figurile de stil folosite sunt dintre cele mai diversificate: comparaţii îndrăzneţe, epitete dulci sau amărui, metafore alese, dar mai ales transfigurarea fiinţei iubite în tot soiul de ipostaze, aşezarea ei pe socluri pământene sau celeste. Sunt elemente care vin să înfioare cititorul, avântându-se spre lumina iubirii, spre piscurile hărăzite, purtătoare de leacuri pentru vis. Nu rareori ne surprinde prin adâncimea gândului. Cuvintele din lumea lui au putere magică şi valoare artistică.

Rebel în gândire şi în poezie, versurile scrise dintr-un foc, fără formalisme, fără grija prozodiei, doar idee şi trăire, doar iubire şi fascinaţie, alcătuiesc acest album pentru Sara. Aş conchide cu această sintagmă, a poetului George Gîtlan care poate deveni dicton, ''iubesc... deci trăiesc'', cel mai edificator titlu care se găseşte în volum. 

Sofia Sincă

_______________________________________________________________________________

Referinte - Poeme pentru Sara, Editura Contrafort, Craiova 2013

George Gîtlan a scris « Poeme pentru Sara » un volum de poeme despre deliciile dragostei, un lanţ de poeme dedicate unei fiinţe dragi, scrise cu simplitate, fără prea mari pretenţii estetice, dar cu un parfum al sincerităţii care are un efect de farmec, îndulcind auzul, văzul şi simţirea celor care le vor citi.

Autorul pare să ne îndemne : « Iubiţi, iubiţi, a iubi este divin, restul nu are nici o importanţă… ». Un fel de « carpe diem », o grabă, o goană în faţa timpului, o dorinţă de a se bucura de celălalt… cu exaltare, romantic… Alfred de Musset spunea: « La vie est un sommeil, l'amour en est le rêve. Et vous aurez vécu si vous avez aimé ». « Viaţa este un somn, dragostea îi este vis ».

Dorinţa amoroasă ocupă un spaţiu important în această carte, cât şi diferitele reprezentaţii care trezesc dorinţa sexuală. Atracţia şi natura complexă a relaţiilor dintre două fiinţe duc la acest volum, care parvine dintr-un erotism senzual, excitant, un adevărat fluviu de fantasme.

Aşteptarea iubitei este febrilă şi ne duce cu gândul la citaţia lui Georges Clemenceau : «Le meilleur moment de l‘amour c’est quand le désir monte l’escalier ». «Cel mai bun moment al dragostei este când dorinţa urcă scara » .

Poetul este locuit de corpul iubitei, îl posedă, îl mângâie, îl palpează, îl incită la a savura împreuna deliciosul adevăr al celor doi iubiţi exaltaţi, care sunt prizonierii unor pulsioni sexuale, dar mai ales senzuale, mai presus de animalitate.

Erotismul îi dă poetului o putere creatoare şi artistică greu de reprimat, ca şi cum ar simţi un avânt înaripat de a scrie, de a calma acest foc nestăvilit.

Un volum viril, dar delicat, plin de vitalitate, sentimentul de dragoste fiind un fel de a fugi de spleenul unei existenţe gri, în absenţa iubitei .

Un volum uman, deloc libertin, pur, autorul se simte purtat de dimensiunile sfinte pentru el ale sentimentului amoros, cel mai elegant cu putinţă, ca şi cum doi îngeri fac dragoste, ori se joacă de-a dragostea…

Angela Nache Mamier . Frontignan (France)


_________________________________________________________________________

Referinte - POEME DIN FLORI, Editura Grinta, Cluj, 2017

Femeia între sacru și profan, Graalul lui Geo

Lirica lui George Gîtlan gravitează în spațiul magic al universului feminin. Orice formă ar lua sintaxa, semiotica, discursul poetic, trimiterea este invariabil la recurența dragostei, o desăvârșire pasageră a adevărului iubirii față de femeie.

Toate poemele sale sunt miniaturi picturale, cu tușe subțiri sau chiar foarte fine, pensula atingând suprafața pielii c-o atingere de-o senzualitate grațioasă.

Poezia lui Geo are un soi de vizionarism socratic, un vizionarism al celor dotați cu grația imaginilor onirice ce modulează percepțiile cititorului, creând o imponderabilitate, o inspirație continuă.

Poetica sa se raportează la poezia nelimitată spiritual, dar esențializată în formă.

”nu știu dacă tu crezi în dumnezeu/ dar eu mă uit la tine și cred/ uite cum crește în mine ideea de viață/ la fel de verde și la fel de grasă/ ca dinainte de prima coasă” (icoană vie).

Poetul are o fidelitate respectuoasă față de simbolul feminin, fiecare vers are plăcerea aproape fizică de a se lăsa pradă suavității și revelațiilor, a exersării seducției, disponibilizând un gen de gestualitate cu accente ludice, cu o apropiere sfielnică dar și cu bucuria de a iubi femeia, de posesie fizică. ”și se va face noapte/ iar tu te vei face vis/ eu mă voi preface în tine/ și toate se vor fi făcut/ așa cum am visat...” (premoniție)

George Gîtlan decupează realitatea dintr-un tablou neorealist, îi conferă valențe suprarealiste uneori, dar întotdeauna într-un ton tandru, curtenitor șăgalnic, confesiuni duse spre o senzualitate debordantă, expunându-se unei relații mistice cu femeia, unica, o identitate a sa devoalată în preajma emoției, erosului. ”fă-ți din femeie icoană/ și închină-te duhului ei/- pocăiește-te acum/ și poate că te va ierta vreodată/ pentru toate cuvintele/ aruncate asupra ei/- nebunule,/ pentru ce-o răstignești,/ n-auzi cum plânge în ea/ o mamă, o soră?...” (îndemn)

Volumul ”poeme din flori” este străbătut de o oarecare eterogenitate, care, în ansamblu nu scade valoarea întregului, ba poate că îi conferă chiar spațiul ludic, terenul de joacă al cititorului. Textele în care apasă mai puternic cuvântul, ducându-l spre lubric chiar, sunt doar o formă de mascare a unei emoții autentice, a unor izbucniri vinovate de preaplinul dăruirii. ”...fie vorba între noi/ nu e nimic de capul ei/ nu tu țâțe nu tu cur/ ce mai fericire...” (despre fericire)

George Gîtlan este cu siguranță un poet ajuns la maturitatea expresiei lirice, un poet atins de flautul Euterpei, cu o perspectivă luminoasă asupra frumuseții, binelui, a eficienței spiritului, lipsit de inhibiții pudibonde, absoarbe neliniștile și are percepția limpede a momentelor trăite imprevizibil în spațiile înguste ale timpului. 

Poezia sa flatează cititorul (mai ales cel feminin), nu activează nicio sensibilitate negativă, este o poezie distinsă, profunzimile sale au un ton confesional, cu perspectiva adevărurilor imuabile, iubirea, dragostea în puritatea ei desăvârșită.

Cred în poezia lui Geo, cred în viitorul său poetic și sunt sigur că are locul său binemeritat în spațiul eteric rarefiat al poeților autentici.

Eugen Pohontu

_________________________________________________________________________