a
început din nou să plouă
să
bată vântul prin gândurile mele
pământul
mă absoarbe în visul său de lut
suflă
peste mine femeie duh de viață
așa
cum respiram eu între sânii tăi parfumul
clipelor
în care mi te-ai dăruit toată
în
puterea nopții la lumina stelelor tu erai luna
eu
doar un biet poet de curte nouă
cu
sensurile cuvintelor rătăcite printre rime albe
te-am
aflat pe tine pată de culoare
așa
am început să te pictez în versuri
când
mi te-ai arătat atunci minune întâia oară
cu
ochii-gura-sânii tăi poezie
nu știam să te recit pe de rost dar te-am
învățat
atât
pe dinafară cât și pe dinăuntru
până
la ultimul cuvânt rostit în numele tău
cu
accentul pus ca o mână sinceră
pe
inima mea îndrăgostită într-o zi de septembrie
sub
semnul infinitului vertical
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu