marți, 26 noiembrie 2013

trade

 haideți să facem schimb de cuvinte
 să ne îmbogățim peste noapte
 dimineață să ne trezim mai împliniți
 mereu cu un pas înaintea celorlalți
 de la care n-o să vedeți vreodată
 o vorba bună în schimbul unui zâmbet 
 la cursul zilei

 lumea spune că vând iluzii
 nimic mai neadevărat
 le dau gratis
 nu vă-mpingeți
 am destule pentru toată lumea
 vise cu sclipici
 care vrei vise cu sclipici
 sunt eco bio și așa mai departe
 strălucesc în noapte
 ca niște licurici
 și se încarcă la lună

 astăzi însă o să fac un târg cu voi
 schimb de cuvinte
 ca și cum v-aș da o tigaie nouă
 la schimb pe una veche
 scepticilor pesimiștilor  și răuvoitorilor  de ocazie
 le spun atât
 înnoiți-vă 
 sunteți prea vechi pentru lumea nouă
 la care visez eu
 iată zâmbetul meu :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu