pietate

 coapselor tale m-aș smeri în toată profunzimea lor

 pierdut de mine dar atât de regăsit în tine aș fi eu

 și ai fi tu rugăciunea mea de dimineață amiază și de seară

 de trei ori trei m-aș închina sânilor coapselor- buzelor tale

 m-aș consfinți ultim cuvânt tu mi-ai rămâne mereu prima șoaptă

 începutul unui poem pe care nu l-am scris încă

 încă te simt cum tragi în mine toate clopotele alea

 bat ca niște inimi rupte de realitate și visul meu continuă

 doar împreună îl putem duce mai departe

 cât mai departe de neîmpliniri ocazionale și neputințe zilnice

 flacăra asta e prea mare și arde prea tare

 să nu ne lăsăm copleșiți de căldură nu vezi cât e de frig afară

 și ce dacă e îmi e atât de bine înăuntru lasă-mă să mă topesc

 să cresc în tine apele peste cote firești tu nu te-ai săturat de normal

 pe mine așa mă chinuie o sete de inedit

 înghit în sec și-aștept să-mi dai să sorb din cana ta de cafea

 zorii zilei de mâine