luni, 23 decembrie 2013

poem autist

e frig afară

 în mine nu

 tu de ce tremuri
 uite ți s-a înroșit nasul
 mie mi-au transpirat palmele
 și nu știu de ce

 tu de ce tremuri te-am întrebat
 frigul e afară

 ce zici
 că ți-e frig

 te-am întrebat de ce tremuri
 nu dacă ți-e frig
 frigul e afară
 în mine nu

de câte ori să te mai întreb

de ce tremuri

 răspunde-mi odată
 o să-mi înghețe pixul 
 și-o să-mi tremure
 scrisul

să nu te pună necuratul să mă întrebi
 de ce-mi tremură
scrisul 





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu