linişti albe

cântăresc în palmă ideea
îi măsor anvergura aripilor şi apoi
îi dau drumul să zboare


o lacrimă apasă pleoapa
să-mi tulbure privirea obturată
de o tăcere mormântală
cuvintele sunt un fel de cruci
ancorate la căpătâiul
unui soi bizar de linişti albe
pe care stau răstignite
o sumă de gânduri